Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, calificaţi în sferturile probei de dublu la US Open
Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în sferturile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis US Open. Tecău şi Rojer au trecut de columbienii Juan-Sebastian Cabal şi Robert Farah, scor 4-6, 6-3, 6-4, în exact două ore de joc.
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer şi-au asigurat un cec de 91.000 de dolari şi 180 de puncte ATP la dublu. Următorii adversari vor fi câştigătorii meciului Rohan Bopanna (India)/Denis Shapovalov (Canada) – Kevin Krawietz/Andreas Mies (Germania/N.6).