Horia Tecău/Jean Julien Rojer – Marcin Matkowski/Nenad Zimonjic 6-2, 6-4. Meciul a durat 67 de minute, iar perechea româno-olandeză a fost condusă o singură dată de tabelă, la mijlocul setului secund, 2-3.
Horia a dat ceva emoții, după ce a acuzat dureri la un deget de la mâna stângă, în urma unei ciocniri cu Rojer, dar a putut continua meciul și a închis conturile cu 6-4.
Cele două perechi erau la egalitate, 1-1, înaintea acestei confruntări. Tecău și Rojer au obținut victoria în sferturi la Wimbledon (apoi au câștigat titlul), cu 6-4, 6-3, 7-6 (2), iar Matkowski și Zimonjic și-au luat revanșa la Mastersul de la Cincinnati, în sferturi, cu 6-3, 6-4.
Tecău și Rojer și-au asigurat prin acest succes un cec de 106.000 dolari și 200 de puncte ATP.
Este a doua victorie românească a ediţiei din 2015 a Turneului Campionilor, Florin Mergea făcând şi el un meci excelent, duminică, alături de indianul Rohan Bopanna, în prima rundă a celelilalte grupe: 6-4, 6-3 cu Bob Bryan/Mike Bryan.
Click aici pentru a vedea meciurile de la Turneul Campionilor
Horia Tecău şi partenerul său de dublu, olandezul Jean-Julien Rojer, vor juca în deschiderea celei de-a doua zile la Turneul Campionilor, împotriva favoriţilor numărul 7, perechea sârbo-poloneză Marcin Matkowski/Nenad Zimonjic.
Meciul începe la ora 14.00 şi va fi urmat de primul meci de simplu din grupa Ilie Năstase, Andy Murray-David Ferrer (nu înainte de ora 16.00).
Citeşte şi TURNEUL CAMPIONILOR: Florin Mergea a învins cel mai bun cuplu din tenisul mondial
Sesiunea de seară de la Turneul Campionilor va fi deschisă, începând cu ora 20.00, de al doilea meci de dublu, Ivan Dodig/ Marcelo Melo – Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, urmat de partida dintre Rafa Nadal şi Stanislas Wawrinka.