Horodniceanu, despre amendamentele la codurile penale: Sunt de natură să amputeze părţi mari din urmărirea penală

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat marţi, la Comisia specială parlamentară pe legile Justiţiei, că mare parte din amendamentele aduse la codurile penale sunt de natură să amputeze părţi din urmărirea penală, aceasta fiind foarte greu de dus la îndeplinire.
Romania TV
19 dec. 2017, 12:38
Horodniceanu, despre amendamentele la codurile penale: Sunt de natură să amputeze părţi mari din urmărirea penală

„Mare parte dintre textele care reprezintă amendamentele sunt de natură să amputeze părţi mari din urmărirea penală, din păcate. Noi trebuie să fim conştienţi că infracţionalitatea a evoluat, că suntem astăzi supuşi unor pericole din perspectiva infracţionalităţii transfrontaliere. (…) Din perspectivă tehnică, suntem aici doar întrebaţi. Dacă ne întrebaţi, vă vom putea explica faptul că o mare parte din amendamente ar îngreuna urmărirea penală”, a afirmat Horodniceanu.

El a spus că există o îngrijorare faţă de aceste amendamente.

„Ne-am exprimat, printr-un comunicat dat săptămâna trecută, pe care l-am argumentat şi argumentele le menţinem şi în acest moment. Este o stare de îngrijorare şi aţi observat câteva ieşiri ale magistraţilor aseară, într-un soi de protest, pe care îl consider că este făcut cu demnitate, există îngrijorări, dar există şi posibilitatea de a le discuta aici în cadrul comisiei. (…) Este cert că judecătorii şi procurorii nu legiferează, suntem aici pentru a fi consultaţi din perspectivă tehnică”, a adăugat Horodniceanu.

El a apreciat că amendamentele nu pot intra în vigoare.

„Sincer, cred că aceste amendamente nu pot intra în vigoare, pentru că, fără cea mai mare parte a probatoriilor, asistarea inculpatului de pildă la ascultarea unei părţi vătămate minore cred că va avea o influenţă foarte gravă asupra dezvoltării acesteia, cred că urmărirea penală nu este numai amputată, este foarte greu de dus la îndeplinire. Trebuie să ne facem profesia, trebuie să avem instrumentele pentru a ne duce la îndeplinire îndatorirea noastră legală şi constituţională. În acest moment, tot ce se întâmplă în alte ţări este ca mijloacele de probă să se rafineze, modul în care ancheta penală se efectuează faţă de noile tendinţe de săvârşire de infracţiuni care sunt din ce în ce mai rafinate trebuie să se rafineze”, a apreciat Horodniceanu.

În privinţa deciziei de modificare a legii organizării judiciare în sensul înfiinţării secţiei speciale de investigare a procurorilor, Horodniceanu a spus: „Propunerea DIICOT a fost ca în condiţiile în care se doreşte schimbarea de competenţă, să fie dată în sarcină sau să rămână acolo unde este astăzi. Nu poţi înfiinţa o secţie sau un serviciu pentru o singură categorie profesională, ar trebui să înfiinţăm pentru toate categoriile”, a adăugat acesta.

Comisia specială parlamentară condusă de Florin Iordache a început marţi dezbaterile asupra amendamentelor la Codurile penale privind transpunerea Directivei europene referitoare la prezumţia la nevinovăţie. 

DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Ce mesaje halucinante posta criminalul Teodorei Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii. Este ireal ce scria despre femei
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. S-a impus prin lege limită de oră. Amendă dacă arunci gunoiul când nu trebuie
Playtech.ro
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea seama că le crește consumul de energie
DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Adevarul
Scrisoare deschisă devastatoare către IPS Calinic: „Cum ați putut premia un monah penal, escroc, criminal, proxenet?”
wowbiz.ro
Filmul asasinării Teodorei de la „Insula iubirii”. Criminalul a împuşcat-o pe fostă concurentă în piept și burtă. Ce a făcut cu doar câteva ore înainte de crimă
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Cele mai înțelepte zodii. Au o minte brici
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Filmul tragediei din Iași, în care Sebastian și-a pierdut viața, după ce a fost agresat de un alt prieten: „I-a tras cu pumnul în zona feței”
Cancan.ro
BREAKING | Teodora Marcu de la Insula Iubirii a fost împușcată MORTAL în Cosmopolis!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie de la Guvern pentru șoferi. Cine NU mai achită taxa la ITP. Mașinile care fac inspecția gratuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Avem imaginile! Momentul în care Teodora e împușcată pe stradă!
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Alertă în sistemul de pensii, este amenințat de „decreței”. Peste 1,6 milioane de români ies la pensie în acest an
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta din care se face unul dintre cele mai prețioase uleiuri din lume – Marele Mir. Rezistă numai o zi