Trebuie sa fii prezent intr-o alta locatie decat cele cu care erai obisnuit in programul zilnic, caci prezenta ta este folositoare pentru rezolvarea cu succes a unor sarcini concrete. Calatoriile au rezultate vizibile, de care poti fi mandru. Nu te intorci acasa fara ceva palpabil, pe care sa-l consideri rodul material al eforturilor tale de azi. Posibil sa fii toata ziua pe drumuri in interes de serviciu, ceea ce poate fi extenuant, dar macar rezolvi cu brio ceea ce aveai in plan, nefiind deplasari inutile.
Muncesti mult, pentru ca vrei sa-ti faci dreptate intr-o situatie in care te simti defavorizat. Cineva s-a bagat in treburile tale si a dat peste cap ordinea corecta si acum bati pasul pe loc pentru a redresa situatia cum se cuvine. Nu te lasa dominat de altii care iti flutura prin fata ochilor legi, documente, rezultate din trecut care ar putea sa incline balanta in favoarea lor, pentru ca tu presimti ca, la originea reusitelor lor, se afla o intentie negativa sau un gest incorect si nu te lasi pana nu le scoti la lumina.
Efortul colectiv la care ti-ai adus si tu contributia a ajuns intr-un punct din care deja se intrevede succesul! Nu uita ca nu ai fi ajuns aici fara cei din jurul tau, ca atare cel mai motivant lucru e sa va apreciati deschis unii pe altii, sa va recunoasteti fiecare rolul in acest demers care, iata, se apropie de nivelul sperat de toata lumea. Si tu esti apreciat pentru ceea ce ai realizat alaturi de ceilalti, ca atare nu uita sa fii si tu amabil, generos in cuvinte de lauda, pentru ca ele sunt recompensa care va incanta pe toti in parte si va imping mai departe.
Un succes profesional te scoate azi mai mult in evidenta, deci ai numai motive de sarbatoare. Nu e un succes propriu, au participat si altii la acest moment si, lucrand impreuna, cot la cot, iata ca ati ajuns la acest nivel care va face pe toti sa fiti mandri. Cea mai mare bucurie va fi in clipa in care seful va va lauda public, dar daca doar unul din voi este cel ovationat, acesta ar trebui sa aminteasca imediat ca reusita a fost comuna. Fara participarea celorlalti nu s-ar fi ajuns aici…
Intervii la momentul oportun cu o solutie salvatoare si atragi respectul si aprecierile colaboratorilor. Unii nu au gasit o astfel de idee, dar tu te-ai informat si ai avut curajul sa spui clar ce gandesti, ca atare, iata, parerea ta conteaza acum foarte mult. Orice confruntare sau competitie de idei in care esti si tu implicat te poate avea printre invingatori, deci nu-ti fie teama sa-ti exprimi parerea. Detii suficienta experienta acumulata prin studiu, ai toate resursele necesare ca ceea ce emiti sa fie performant si de calitate!
Nu insista sa duci mai departe un plan care pare sa nu se mai urneasca din loc de la o vreme, ci incearca sa te detasezi cateva zile de miezul evenimentelor. Dupa o pauza, vei vedea lucrurile din alt unghi si blocajul de acum va fi depasit mult mai usor, ca atare nu te incapatana sa treci cu orice pret de acest impas. Uneori nu-i rau sa stai pe loc si sa privesti de pe margine, pentru ca asa intelegi lucrurile la rece, fara sa fii la fel de implicat ca inainte.
Nu gasesti in tine argumentele necesare pentru a atrage o reusita pentru care lupti din rasputeri. Altul se pare ca e mult mai puternic decat tine si te infrange mult prea usor cu o vorba. Azi faci un compromis, dandu-i celuilalt, pe moment, victoria, dar esti decis sa iti iei revansa cu prima ocazie. Acum taci si inghiti, suporti o situatie care te dezavantajeaza clar, spui da unor conditii la care, altadata, ai fi spus cu fermitate nu, dar consideri ca orice mare scop necesita pe parcurs sacrificii. Faci azi unul dintre ele, pentru ca mai tarziu sa primesti ce ti se cuvine.
Demult ti s-a spus ca va veni acest moment dificil si ai fost puternic influentat de anturajul din jur, care a creat o imagine de-a dreptul sumbra asupra acestui eveniment. Lucrurile ar fi stat mult mai bine daca nu ai fi tinut cont de zvonuri si vorbe negative, pentru ca exact ele sunt cele care au generat aceasta stare proasta. Daca ai fi asteptat sa se intample fara atatea temeri inoculate in suflet, cu siguranta efectele neplacute ar fi fost mult mai mici, dar ti s-a creat permanent o asteptare neagra care acum, iata, isi arata coltii.
De ce stai sa numeri piedicile, riscurile, inamicii? Nu asta conteaza acum, ci trebuie sa te incarci cu o doza mare de gandire pozitiva sigur ca oricare din acesti factori perturbatori de care esti constient va fi dat usor la o parte. Daca numai asta vezi in jur, e normal sa dai piept numai cu hopuri, dar daca faci complet abstractie de eventualele puncte sensibile, vei vedea ca lucrurile vor evolua foarte repede spre ceea ce iti doresti. Numai daca te copleseste negativismul, senzatia de neputinta, frica de a incerca si influentele nefaste din afara vei da gres, dar daca iti spui in permanenta e OK, esti cu un pas mai aproape de succes! Deci ce trebui sa spui? Da, pot, totul merge bine!
O faci pe nestiutorul in fata unei persoane care are pretentii mari de la tine, dar e mai bine sa recunosti sincer ca nu ai solutie la problema de fata decat sa abordezi o atitudine falsa, care nu te reprezinta. Cinstit ar fi deci sa spui clar ce nu stii si sa ceri un sfat experimentat, deoarece intotdeauna ai ceva nou de invatat de la altii. Iti accepti pozitia de invatacel in fata unui mentor care va aprecia corectitudinea ta si iti va preda o lectie folositoare de viata. De maine nu vei mai spune ca nu stii, ci ca tocmai ai invatat acel lucru!
La gesturile tale de prietenie si de simpatie nu primesti chiar semnalele dorite, de parca ti-ai risipi emotiile pe cine nu merita. Esti prea generos cu oameni pe care ii indragesti sincer si care nu iti ofera inapoi decat critici, vorbe dure, o stare apasatoare de tensiune si tot felul de reactii pe care nu le sperai de la ei. Fii mai precaut cand vine vorba sa-ti oferi prietenia, pentru ca nu toata lumea stie sa se bucure de prea plinul tau de bunatate. Unii nu vor face decat sa profite de ce ai tu de oferit, uitand sa ofere si ei ceva bun.
Pune mana pe unelte si incepe sa construiesti ceea ce-ti doresti tu cel mai mult, deoarece cheia succesului sta numai la tine! Nimeni altcineva nu-ti va oferi pe tava roadele la care visezi cu ochii deschisi, ci chiar tu esti initiatorul, inventatorul, creatorul, executantul acestor mari planuri. Apuca-te serios de treaba, nu renunta nici in cele mai dificile momente, si gaseste permanent noi si noi idei creative care sa te duca mai repede la telul propus. Esti persoana cea mai in masura sa duca la indeplinire un asemenea scop, pentru ca, in fond, e interesul tau la mijloc si l-ai ales in functie de puterile tale. Vrei, poti, deci ce mai astepti?