Anul Şobolanului de Metal va fi unul puternic, prosper şi norocos pentru aproape toate semnele zodiacale. Majoritatea va demonstra hotărâre în împlinirea scopurilor, aspiraţiilor şi chiar a pasiunilor. Este un an foarte bun pentru a crea noi lucruri, noi afaceri, noi proiecte şi a evolua. Însă acestea vor avea succes numai dacă vor fi planificate amănunţit, potrivit thechinesezodiac.org. Începutul anului va fi senin şi plin de motivare şi va aduce energie creativă, care se poate concretiza prin îndeplinirea lucrurilor pe care oamenii şi le doresc în viaţă.
Pentru a beneficia de o perioadă excelentă, specialiştii mai recomandă includerea în meniul de Anul Nou chinezesc a unor alimente preferate de şobolan, precum nuci şi brânzeturi, şi purtarea celor mai scumpe haine şi bijuterii, pentru că acestui semn zodiacal îi place opulenţa.
Elementul metal este asociat cu apa, generând productivitate şi activitate în industriile care îl folosesc, precum producţia de automobile şi echipamente industriale, IT, high tech, cosmetice, sănătate.
În ceea ce priveşte cariera şi averea, specialiştii spun că, pentru a-şi atinge obiectivele, oamenii trebuie să fie constanţi, inflexibili şi să nu se lase doborâţi de eşecuri, probleme şi dificultăţi. Oamenii trebuie să se bazeze pe propriile forţe şi să îşi rezolve singuri problemele.
În ceea ce priveşte iubirea, după un 2019 marcat de imprevizibilitate, 2020 va fi un an calm. Viaţa amoroasă intră pe un făgaş armonios, iar comunicarea se va dovedi un element important în menţinerea situaţiei.
Însă cea de-a doua parte a anului va fi marcată de lipsă de încredere, generată de minciuni.
Din punct de vedere al sănătăţii, toate semnele zodiacale se vor bucura de o stare bună, cu excepţia momentelor de mare oboseală. Cea de-a doua parte a anului vine cu multă energie, iar starea sănătăţii fizice şi mintale va fi din ce în ce mai bună. În 2020, practicarea regulată unui sport se va dovedi cel mai bun medicament, pentru trup şi suflet. De asemenea, contribuie la creşterea randamentului zilnic, iar acest lucru este valabil pentru toate semnele zodiacale, la orice vârstă.
Pe tot parcursul anului 2020, norocul va fi de partea tuturor, dar oamenii trebuie să pună mâna pe el imediat ce bate la uşă, spun astrologii. Nimic nu sperie mai are norocul decât faptul că oamenii se îndoiesc. În schimb, cei plini de entuziasm şi care vor sesiza repede oportunităţile vor avea succes.
Simboluri Feng Shui norocoase ale anului sunt: numerele 5, 7, 9; culorile alb, galben, albastru, verde, gri şi negru; zile norocoase – 4, 8, 13, 22 din fiecare lună a calendarului chinezesc, cariere – manager, comerciant, critic de film şi de artă, expert financiar şi legal, filosof, politician, muzician, om de afaceri, antreprenor, broker, criminalist, detectiv, spion, jurnalist şi scriitor; semne zodiacale norocoase – Bou, Dragon, Maimuţă şi Porc.
Copiii născuţi sub acest semn sunt drăguţi, sentimentali, fini observatori. Pot părea timizi şi sunt şarmanţi, atr[gând uşor atenţia celorlalţi. Dacă nu atrag iniţial atenţia, apelează la tactici diverse, plâng, sunt posesivi şi dominatori. Au abilităţi de lider, o mare capacitate de autocontrol, sunt disciplinaţi şi au succes în viaţă pentru că ştiu cum să gestioneze situaţiile dificile.
Printre personalităţile născute sub semnul Şobolanului se numără Katy Perry, Antonio Banderas, Avril Lavigne, Antonio Moreno, Ben Affleck, Bobby Avila,Cameron Diaz, Carlos Delgado, Churchill, Colin Firth, President Jimmy Carter, Fernando Valenzuela, Hector Elizondo, Hugh Grant, Juanes, Jude Law, Julianne Moore, Justina Machado, Kathy Bates, Kenny Loggins, Marlon Brando, Mozart, Pedro Armendáriz, President George Washington, Ron Moody, Samuel J Jackson, Sean Penn, Shakespeare, Timothy Hutton, Tim Cook, Mark Zuckerberg, Scarlett Johansson.
Anul Şobolanului de Metal va aduce situaţii benefice, oportunităţi, întâlniri cu oameni speciali, noroc, va echilibra situaţii, dileme şi va aduce schimbări care îi pot împinge pe mulţi din zona de confort. Totul depinde de modul în care sunt percepute expereinţele cu care se confruntă oamenii şi modul în care sunt folosite.