BALANŢĂ
Se anunţă linişte în această perioadă pentru tine, indiferent dacă eşti angajată într-o relaţie sau nu. Eşti mulţumită de cum decurg lucrurile şi ai vrea ca această situaţie să dureze cât mai mult timp. Dacă eşti singură încearcă să nu te implici într-o relaţie nepermisă şi să le faci rău celor din jurul tău!
SCORPION
Nu mai eşti dispusă să accepţi orice în această lună şi cel mai probabil vei avea mai multe pretenţii de la partenerul de viaţă. În cazul în care acesta nu este dispus să facă niciun compromis, nu vei sta pe gânduri şi vei ieşi din viaţa lui. Ai realizat că viaţa e prea scurtă şi nu merită să ţi-o iroseşti fiind nefericită.
SĂGETĂTOR
Vei reuşi în această lună să găseşti acel echilibru mult aşteptat şi totul pare că se va aşeza de la sine de acum înainte. Viaţa sentimentală se împleteşte perfect cu cea profesională, având succes în ambele planuri şi în egală măsură. Dacă eşti singură, acum este momentul să acţionezi pentru că timpul liber ţine cu tine!
CAPRICORN
Nu acţionezi deloc cu inima în această perioadă şi analizezi orice mişcare a iubitului sau a pretendenţilor la sânge. Nimic nu îţi trece cu vederea, însă din cauza aceasta rişti să pierzi oportunităţi şi trăiri grozave. Din când în când este bine să nu te mai gândeşti la nimic şi să te laşi purtată de val!
VĂRSĂTOR
Este o perioadă bună pentru a petrece tot mai mult timp alături de iubit, dacă se poate doar voi doi. Acţionaţi cu mai mult curaj şi plecaţi într-o călătorie singuri, aveţi nevoie de intimitate mai mult decât oricând. Nu se ştie niciodată câţi vă veţi întoarce, şi dacă v-aţi planificat un bebeluş, acesta este momentul perfect!
Mai multe detalii, pe eva.ro