Graniţa dintre zodiile Vărsător şi Peşti le imprimă nativilor născuţi în această perioadă trăsături specifice ambelor semne.
Aceste persoane au o latură spirituală accentuată, sunt firi artistice, prietenoase şi tolerante. Nativii acestei cuspide pot fi catalogaţi adesea ca fiind excentrici sau „altfel” datorită originalităţii de care dau dovadă.
Sunt mai degrabă firi intelectuale decât pragmatice, ceea ce îi poate face foarte neatenţi la detaliile practice şi urmarea unor planuri exacte.
Pot fi sociabili sau timizi sau un amestec ciudat al ambelor caracteristici. Iar acest lucru se datorează nevoii lor de a fi în preajma celorlalţi, dar şi sensibilităţii exagerate care îi determină uneori să se retragă în propria lor lume.
Această cuspidă este una dintre cele mai intuitive, nativii fiind foarte preocupaţi de binele celorlalţi. Sunt empatici, iar compasiunea de care dau dovadă este greu de neglijat.
Pot fi frământaţi puternic de probleme care afectează umanitatea în general. Pur şi simplu nu pot trece cu vederea suferinţa altora, chiar dacă nu sunt direct afectaţi.
De aceea, aceşti „filozofi sensibili” au tendinţa de a uita unele detalii ale vieţii de zi cu zi. Întârzie la întâlniri, pierd lucruri sau uită de promisiuni, dar totul din cauza unor gânduri nobile.
Sursa: eva.ro