Horoscop financiar. „Banul NU e ochiul dracului”. Cum stau zodiile cu cardul până la finalul lunii

Viața noastră e afectată, de la un simplu coș de cumpărături până la facturi la apă, electricitate, la întreținere. Astrologul Daniela Simulescu ne recomandă ca în următoarele luni, cel puțin până la finalul lui 2022 să fim mai atenți cu banii, nu doar cu cei pe care îi cheltuim, ci și cu cei pe care am putea să îi producem. 
Alina Costache
15 iul. 2022, 13:17
Horoscop financiar.

Horoscop financiar. Trecem printr-o perioadă în care banii sunt extrem de importanți, citim peste tot despre criză alimentară, criză financiară, inflație, explozie a prețurilor și tot așa. În acest sens, astrologul și redactorul-șef Daniela Simulescu s-a gândit să facă  recomandări speciale pentru aceste vremuri tulburi.

 

Cât timp Marte stă în Taur ne putem ocupa cât mai mult de planuri și de economii, după 20 august avem toate șansele să ne concentrăm pe educația financiară. Chiar dacă suntem crescuți cu ideea greșită că a avea bani nu este ceva de bun augur, ar trebui să ne schimbăm această atitudine și să înțelegem că „banii nu sunt ochiul dracului”, ci sunt energie, cu ajutorul lor putem crea o multitudine de lucruri și putem deschide uși importante pentru noi, pentru evoluția și experiența noastră.

Berbec/ Ascendent în Berbec

Momentan cum Marte e în Taur, pierzi cam mulți bani, însă de la finalul lui august ai putea să cauți alte resurse. Poate poți obține bani de la frați sau tu ești cel care le dă fraților, poate aveți o afacere de familie. Mercur în Gemeni de la finalul lunii august vorbește despre banii care fac bani și despre mai multă conștientizare în zona financiară. Ți-ar prinde bine să te uiți la emisiuni, să faci cursuri, să încerci să găsești resurse și să vorbești cu oameni care să-ți dea sfaturi prețioase din acest domeniu. Veți fi extrem de cheltuitori și ar trebui să vă controlați acest impuls în a doua jumătate a lui 2022.

Horoscop financiar. Taur/ Ascendent în Taur

Veți fi cei mai afectați de tranzitul lui Marte în următoarea perioadă. Marte va intra în casa a 2-a, vă bazați pe niște sume de bani care se vor duce pentru multiple cauze. Multe situații vor fi legate de partener, dar va fi vorba și despre împrumuturi, datorii sau rate. Astrologul Daniela Simulescu vă recomandă ca cel puțin până pe 20 august, să fiți mai cumpătați. Aveți nevoie de bani pentru zile negre, bani în care să nu intrați. Lumea trece prin tot felul de evenimente și trebuie să contribuiți. Nu vă faceți planuri financiare serioase, puneți bani deoparte și nu vă atingeți de ei.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

În primul rând, până în octombrie este de bine. Vă merge mintea extraordinar de bine și pentru banii voștri și pentru ai altora. Nici nu veți conștientiza câte lucruri puteți să faceți în zona financiară. Marte mergând apoi în semnul vostru, totul va depinde de voi. Cât e Marte în casa a 12-a până pe 20 august, sunt câteva îngrijorări legate de sănătate. Sfatul astrologului este să faceți chestii pentru voi, cu cât cheltuiți mai mulți bani pentru propria persoană, cu atât mai mulți bani se vor întoarce către voi. Oamenii din jurul vostru vă sprijină.

Rac/ Ascendent în Rac

La voi în planul financiar până pe 20 august cheltuiți bani pentru ceilalți. E posibil să nu vă mai permiteți tot ce vă permiteați până acum. E posibil să cheltuiți mulți bani pentru sănătatea voastră. E posibil să aveți multe pierderi, așadar vi se recomandă cumpătare, dar și retrragere. Dacă aveți datorii, rate, bine ar fi să vă ocupați de ele la timp. Stați cât mai liniștiți, cât mai retrași, eventual ar fi ideal să vă căutați alt loc de muncă, în special dacă nu merg lucrurile așa cum vă doriți, fiți voi cei care pleacă înainte să se înrăutățească lucrurile.

Horoscop financiar. Leu/ Ascendent în Leu

Până pe 20 august nu vă interesează atât de mult. Veți depinde de ceilalți după 20 aug. Trebuie să trageți de oameni până în martie anul viitor. Până obțineți ceva trebuie să treceți de tot felul de oameni. Astrele vor de la voi să interacționați cu cât mai mulți oameni. Să vă înhămați cu răbdare, să vă scoată pe ușă și voi să găsiți cât mai multe ferestre. Are legătură și cu banii în afaceri. Inovați, vă băgați în prea multe proiecte, dar pentru inovația asta e nevoie de multă muncă, multă epuizare mentală. Nu cheltuiți mulți bani cu prietenii.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Nu o să depindă de voi partea financiară, sunteți destul de mult la mâna altora, depindeți de deciziile altora. Vor fi multe negocieri și renegocieri care vor produce anumite amânări. Superiorii voștri vor fi cei care vor avea ultimul cuvânt atunci când va veni vorba despre aria banilor. Trebuie să vă asigurați că vă plătiți ratele la timp, că nu vă aruncați cu cheltuielile. Nu este o idee bună nici să căutați să vă implicați în alte afaceri, nu vă aruncați acum să investiți că nu este momentul.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Tu depinzi de partener cu banii, cel puțin până pe 20 august. Dar după 20 august depinde doar de cum gândiți voi, de ce anume ați învățat până acum. Contracte, străinătate, oameni importanți. Ce anume puteți face cu mintea voastră. Banii voștri munciți se duc, dar nu vă alegeți cu ei. Trebuie să vă găsiți alte resurse. Poate puteți să faceți tot felul de afaceri, de schimburi. Învățați să vă descurcați.

Horoscop Minerva. Zodia afectată de Luna Neagră, toate îi ies pe dos în vacanţă

Horoscop financiar. Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Până pe 20 august, din cauza partenerului faceți multe cheltuieli sau partenerul face din cauza voastră. De pe 20 august, Marte va intra în casa a 8-a până în martie anul viitor. Este vorba despre moșteniri, despre afaceri, taxe, de impozite, dar e și o perioadă extrordinară să faceți investiții. Cu Nodul Sud în semnul vostru nevoia de supraviețuire este foarte mare. Nu este o perioadă bună pentru un proces de partaj, dar puteți să învățați să negociați.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Marte va fi în casa a 7-a, toate deciziile financiare depind de celălalt, de mamă, de tată, de partener. O să vă bazați pe o anumită sumă de bani, dar o cheltuiți până la urmă mult mai repede decât v-ați fi așteptat. Nu e foarte plăcut, nu vă convine, dar ideal e să vă vedeți de muncă. Cu cât munciți mai mult, cu atât va fi cel mai bine, mai ales dacă cei de la serviciu vă știu muncitori. S-ar putea să fie probleme cu birocrația, cu drumurile.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Până pe 20 august vă priește, vă puteți bucura de bani și veți avea și câștiguri pe măsută. Aveți noroc cu investițiile. Când Marte se va duce în Gemeni trebuie să găsiți oameni care să se ocupe de ideile voastre, veți investi în capitalul de imagine, în oameni care să vă gestioneze afacerile. Dacă vreți să faceți bani din blogging, vlogging, la fel dacă aveți tendințe artistice o să vă meargă foarte bine.

Horoscop financiar. Vărsător/ Ascendent în Vărsător

La voi familia vă consumă economiile, apar situații neprevăzute care vă fac să cheltuiți. La fel și pentru cei care au copii, sunt multe cheltuieli acolo, cresc taxele. Totul o să coste mai mult decât ați stabilit la început. Marte retrograd în casa a 5-a vă spune și despre faptul că se pot găsi schimburi, vă pricepeți la ceva și puteți oferi aceste servicii în loc de bani.

Aceste TREI zodii au NOROC dupa Luna plina a cerbului. Cine rasufla usurat?

Pești/ Ascendent în Pești

Marte se duce în Taur, mulți veți cheltui bani cu mutarea, cu vânzări/ cumpărări de apartamente, case. E posibil să vi se pară că aveți mai multe resurse decât aveți de fapt. Aveți grijă cât de mult vă aruncați până în octombrie. Voi chiar s-ar putea să vă apucați de alt domeniu, altă facultate. E un moment bun să îi învățați pe alții, să îi educați și să mai faceți niște bani din asta. În mare, apar multe preocupări financiare pentru familie, potrivit astronsens.ro

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Anna Lesko a încins internetul. Cum s-a pozat la sala de sport
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Cele 3 alimente la care Dragoș Pătraru a renunțat pentru a slăbi 30 de kilograme. Mulți români le consumă zilnic
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Șeful Autorității Electorale Permanente ar putea fi demis în urma unei decizii a Coaliției de guvernare
MediaFlux
AMENZI de MII de LEI pentru românii care locuiesc la BLOC! Ce APARTAMENTE sunt VIZATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar