Berbec
Cheful de aventuri, veselia şi dorinţa de a te implica în relaţii amoroase te va face remarcat în anturaj, din primele zile ale săptămânii. Însă vor apărea aspecte legate de sănătate şi locul de muncă destul de importante şi urgent de rezolvat. Problemele de sănătate vechi pot fi readuse în discuţie. Atenţie şi la locul de muncă, unde se vor activa conflicte rămase nerezolvate! Final de capitol în plan profesional. În a doua parte a săptămânii, relaţia cu partenerul de viaţă sau colaboratorii te va duce cu gândul la vremurile trecute, în care ai luat anumite decizii greşite. Rostul acestor amintiri este acela de a opera corecţiile necesare în prezent, îmbunătăţind astfel lucrurile. Sunt posibile informaţii sau dezbateri legate de planul financiar.
Taur
La începutul săptămânii eşti preocupat de activităţile domestice şi de relaţiile cu membrii familiei. Sunt posibile situaţii delicate, dar cu răbdare şi înţelegere le poţi depăşi onorabil. În primele zile ale lui Martie îţi vine cheful de petrecere şi aventuri amoroase, însă nu prea ai succes. Atenţie la relaţiile sentimentale şi la copii, pentru că există tensiuni mocnite! Se pot redeschide conflicte vechi în aceste zone şi o etapă se va finaliza definitiv. Weekend-ul accentuează unele probleme de sănătate, dar şi altele de la locul de muncă. Lasă grijile deoparte şi acceptă sfaturile şi ajutorul celor dragi!
Gemeni
S-ar putea să fii destul de guraliv la începutul săptămânii, în mod special cu persoanele din anturajul apropiat. Fii atent ce vorbeşti, pentru că este posibil să spui ce nu trebuie sau să necăjeşti pe alţii, fără intenţie. Va apărea şi dorinţa de a sta mai mult acasă, alături de membrii familiei sau de rude. Sunt posibile situaţii delicate, neînţelese sau răscolirea unor amintiri. Atenţie la ce se conturează în această zonă, deoarece apar premizele viitoarelor evenimente! Finalul săptămânii este favorabil distracţiilor, relaxării în natură, dar şi pentru a-ţi regândi planurile de viaţă personală sau profesională.
Rac
Preocuparea legată de creşterea veniturilor obţinute din munca proprie este un subiect foarte important în această săptămână. Este posibil să primeşti cadouri sau recompense, dar şi tu să fii nevoit să oferi altora. De asemenea, astrele îţi activează zonele mentalului concret şi a comunicării. Vor intra în sfera ta de interes planurile legate de călătorii sau studii pe termen scurt. Relaţiile cu neamurile apropiate şi cu prietenii pot cunoaşte turnuri noi. Atenţie la ce se întâmplă în aceste relaţii, deoarece anumite situaţii se pot răsturna nu tocmai plăcut! Problemele legate de sănătate sunt cele deja ştiute, deci ocupă-te de ele serios.
Leu
Începutul săptămânii este agreabil pentru tine, deoarece sunt şanse de înnoire şi schimbare benefică a unor planuri care îşi aşteaptă demult rândul. Eşti entuziast şi încrezător în forţele proprii ceea ce este minunat. Vor apărea preocupările legate de capitolul finaciar, secţiunea venituri din munca prestată oficial. Cariera şi imaginea ta în societate vor lua turnuri nebănuite, dar interesante şi cu efecte pe termen lung. Şi totuşi sunt posibile repunerea în discuţie a unor conflicte socio-profesionale vechi. La sfârşitul săptămânii, bucură-te de prezenţa celor dragi şi relaxează-te în natură, pe malul unei ape. Sănătatea este precară.
Fecioara
Începutul săptămânii te predispune la interiorizare şi stări sufleteşti fluctuante. Revizuieşte-ţi planurile de viaţă şi schimbă, unde este cazul, fie concepţiile tale, fie etapele de realizare a ceea ce îţi doreşti. La mijlocul săptămânii te vei simţi mult mai bine, chiar vei fii într-o formă de zile mari. Atenţie la ce se petrece cu personalitatea ta în aceste zile! Sunt posibile stări delicate şi neînţelese. Preocupările legate de banii obţinuţi din munca proprie sunt fondate, dar nu ia de ce să-ţi faci griji. Poţi primi cadouri, recompense, însă se pot redeschide conflicte vechi legate de bani. Cu răbdare vei reuşi să descâlceşti iţele foarte încurcate ale unor colaborări.
Balanta
Prietenii şi susţinătorii din segmentul socio-profesional îţi sunt alături din primele zile ale săptămânii. Selectează atent persoanele cărora le acorzi încredere şi cărora te destăinui. Există unii care nu privesc cu ochi buni ascensiunea ta de la locul de muncă. Pe de altă parte sunt posibile stări interioare tensionate sau confuze. Atenţie la o problemă cronică de sănătate ce îşi poate face simţită prezenţa! Îngrijindu-te permanent şi corespunzător vei depăşi totul cu bine. Învaţă să te relaxezi şi să abordezi altfel munca şi implicaţiile ei. Poţi primi cadouri sau recompense originale sau se pot redeschide discuţii financiare.
Scorpion
Cariera profesională şi imaginea ta în societate sunt aspecte cărora ar fi bine să le acorzi importanţă în primele zile ale săptămânii. Unii te admiră, alţii mai puţin, însă altora le este indiferent ce faci. Tu ar trebui să te gândeşti la ce anume îţi doreşti concret şi să trasezi un plan viabil în acest sens. Pe de altă parte, segmentul prietenilor şi al protectorilor este în bătaia razelor astrale. Relaţiile sociale devin foarte dinamice. Este posibilă apariţia conflictelor rămase nerezolvate. Spre finalul săptămânii apar stări interioare tensionate, confuze şi o dorinţă de retragere într-un loc drag sufletului tău. Sănătatea este răscolită pe sistemul renal.
Sagetator
Începi săptămâna preocupat de laturile spirituale ale vieţii, de călătorii în străinătate sau de studii pe termen lung. Este bine să-ţi alcătuieşti planuri în acest sens, dar ia în cacul şi factorul neprevăzut. Pe la mijlocul săptămânii vor apărea aspecte legate de carieră şi de imagine în societate. Fii prudent în relaţiile cu şefii, dar şi în relaţiile colegiale, deoarece pot apărea surprize de proporţii! Sănătatea şi locul de muncă încep să fie în razele astrelor. Ascultă sfaturile prietenilor, dar trece totul prin filtrul minţii tale. Sfârşitul săptămânii este favorabil relaxarii în natură şi dialogurilor amicale cu cei dragi.
Capricorn
Săpămâna începe cu posibile veşti secrete sau informaţii legate de o moştenire. Pe lângă aspectele materiale ale cotidianului, sufletul are o mare dorinţă de rafinare sufletească şi de apropiere de disciplinele spirituale. Orienează-te şi spre călătoriile în străinătate sau studii pe termen lung. Dorinţa de a-ţi îmbunătăţi mediul în care trăieşti şi îţi desfşori activitatea este la cote înalte şi uşor de îndeplinit. Finalul săptămânii accentuează zona carierei şi a imaginii tale în ochii celorlalţi. Sunt posibile turnuri ale unor situaţii considerate sigure, până nu demult. Detaşează-te de cotidian şi odihneşte-te! Evită să-ţi divulgi planurile şi intenţiile profesionale.
Varsator
Săptămâna evidenţiază situaţii dinamice în sfera relaţiilor profesionale. Sunt posibile mici neplăceri, dar sunt pasagere. Vor apărea informaţii secrete privitoare la banii şi bunurile comune cu alţii. În mod special, aspectele financiare de la locul de muncă, fie se modifică, fie descoperi nereguli vechi, care acum trebuie rezolvate urgent. La finalul săptămânii te vor atrage practicile spirituale ale vieţii. Vizitează locaşuri sfinte, lecturează cărţi deosebite sau stai de vorbă cu persoane erudite. Astfel, mentalul tău se va îmbogăţi cu informaţii interesante, utile, dar în acelaşi timp se va relaxa.
Pesti
Domeniul profesional, în speţă locul de muncă îţi creează tot soiul de situaţii dinamice cărora trebuie să le faci faţă. Sunt posibile situaţii delicate, dar te vei descurca cu succes. Atenţie la mental şi comunicare, deoarece sunt zone tensionate! Sfera relaţiilor socio-profesionale se activează destul de mult. Anumite conflicte rămase nerezolvate se pot redeschide, tocmai pentru a fi înţelese şi soluţionate. Sfârşitul săptămânii îţi aduce preocupări spirituale, planuri legate de călătorii în străinătate sau de studii deosebite. Chiar dacă aceste planuri nu se pot concretiza acum, cu siguranţă va veni şi vremea lor.