HOROSCOP: Protejaţii lui Dumnezeu. Zodiile cărora Divinitatea le dă putere

Totul le iese perfect, atunci când nimeni nu se așteaptă. Pare că o minte strălucită le dictează ceea ce au de făcut, iar o mână cu puteri supranaturale îi sprijină la fiecare pas. Vorbim despre zodiile cărora Divinitatea le este mereu aproape, dându-le putere și încredere.
Iulian Tudor
10 sept. 2019, 13:51
HOROSCOP: Protejaţii lui Dumnezeu. Zodiile cărora Divinitatea le dă putere

Iată care sunt norocoșii beneficiari ai ajutorului celest:

Leu

Leul este considerat de prieteni, de cunoscuți, drept un norocos fără margini. Reușește în tot ceea ce întreprinde și are parte de apreciere, de recunoaștere. Dorința sa de a fi întotdeauna sus, de a avea parte de faimă, este susținută divin.

Citeşte şi Viorica Dăncilă, trecută pe placa de reabilitare a unei şcoli din Maramureş, „din mila lui Dumnezeu”

Pești

Cei din urmă vor fi cei dintâi. Acesta este sloganul nativului Pești. Sunt ei ultima zodie, dar nu se lăsă niciodată mai prejos. Au ambiție, chiar dacă nu lasă să se vadă. Au parte și de susținere din partea lui Dumnezeu, care îi iubește foarte mult.

Săgetător

Înclinat spre misticism, Săgetătorul este un credincios prin definiție, chiar dacă nu se bate cu pumnii în piept. Are astrele de partea sa, are un Înger păzitor, fiind protejat divin. Nu degeaba pare că îi apar în cale, ca din senin, ocaziile perfecte. Dumnezeu îi luminează mereu calea, așa încât să găsească rapid oportunitățile.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI