HOROSCOP SEPTEMBRIE 2019. Ce zodii au noroc în prima lună a toamnei. Mercur, trigon cu Uranus şi Saturn

HOROSCOP SEPTEMBRIE 2019: În prima lună de toamnă, se formează, printre altele, nu mai puțin de douăzeci de aspecte astrale deosebit de importante. În pregătirea unei sinteze pentru tabloul general al lunii septembrie, am descoperit că ele tind să cadă în cinci categorii foarte importante. Ceea ce urmează așadar este o interpretare a acestor clasificări și a configurațiilor cosmice care ies din tiparele mai sus amintite.
Alina Costache
13 aug. 2019, 06:41
HOROSCOP SEPTEMBRIE 2019. Ce zodii au noroc în prima lună a toamnei. Mercur, trigon cu Uranus şi Saturn

Mercur (Fecioară) trigon Uranus Rx (Taur) și Venus (Fecioară) trigon Saturn Rx (Capricorn): început în forță

În data de 1, se perfectează două aspecte armonioase de trigon între Mercur din Fecioară și Uranus retrograd din Taur, respectiv între Venus din Fecioară și Saturn retrograd din Capricorn. Dată fiind energia semnelor pe care cele două configurații le aduc laolaltă, putem deduce faptul că, încă din prima zi a lui septembrie, suntem chemați la datorie. Avem, cu siguranță o agendă foarte încărcată, iar cu cât mai repede ne apucăm de treabă, cu atât mai repede apar rezultatele, scrie Astrodex.

Aspecte pe semnele Fecioară-Săgetător: oare ce ar trebui să fac

În zilele de 2 și 12, Venus și Marte din Fecioară trimit aspecte tensionate de careu lui Jupiter din semnul Săgetătorului. Acestea scot la iveală, în cursul sau în preajma acestor zile, unele rupturi între modul în care privim o situație și felul în care o abordăm. Astfel de desincronizări pot avea un efect nefast asupra activităților de care ne ocupă la începutul primei și celei de-a doua decade a lunii. Se recomandă așadar să căutăm echilibrul între viziune și strategie, cât încă se mai poate.

Conjuncții în Fecioară: eforturi concentrate

În zilele de 3 și 13, Mercur aderă la conjuncție cu Marte și Venus în semnul Fecioarei, ceea ce ne indică faptul că dispunem de o atitudine critică pe plan profesional și în raport cu ceilalți, motiv pentru care încercăm să ne facem treaba cât mai bine cu putință. Ne ordonăm atent activitățile, ne pregătim pentru orice posibil scenariu, nu lăsăm lucrurile la voia întâmplări și ne așteptăm la o atitudine cel puțin asemănătoare din partea celor din jur. Este posibil ca nu întotdeauna să apară.

Aspecte pe axa Fecioară-Pești: sacrificii (ne)necesare

În datele de 4, 7 și 14, Venus, Mercur și Marte din Fecioară trimit opoziții la Neptun retrograd din Pești, iar ele vorbesc de o disponibilitate prea mare de a face compromisuri. În anumite doze rezonabile, ele reprezintă fundamentul oricărei relații interumane, dar atunci când implică mult prea multe sacrificii persoane, aceste riscă să creeze rupturi, frustrări și nemulțumiri pe care cu greu le mai puteam vindeca în viitor. Se recomandă așadar să trasăm unele limite foarte clare.

Mercur (Fecioară) careu Jupiter (Săgetător) și Venus (Fecioară) trigon Pluto Rx (Capricorn): reflecții asupra strategiei de acțiune

În cursul zilei de 6, se formează un aspect tensionat de careu între Mercur din Fecioară și Jupiter din Săgetător și un altul armonios de trigon între Venus din Fecioară și Pluto retrograd din Capricorn. Pe deoparte, se manifestă aceeași nesiguranță în acțiune, pricinuită cel mai probabil de lipsa unei viziune clare asupra situațiilor cu care ne confruntăm. În același timp, ea poate avea un efect benefic, întrucât ne face să fim precauți și să nu ne aruncăm cu captul înainte la risc.

Aspecte pe semnele Fecioară-Capricorn: cu toate forțele înainte

În datele de 5, 8, 9 și 19, Mercur și Marte din Fecioară lansează aspecte armonioase de trigon lui Saturn și Pluto retrograde din Capricorn, ceea ce indică faptul că, în cursul sau în preajma acestor date, se creează contexte care ne permit să rezolvăm unele probleme care trenau de multă vreme. Este drept că acestea implică unele schimbări cu care sunt poate necomfortabili, dar în același timp, ne asumăm acest lucru și ne dăm seama că a venit momentul să acționăm în mod decisiv.

Mercur și Venus intră în Balanță: deschidere față de ceilalți

Din 14 încolo, Mercur și Venus încep să tranziteze semnul Balanței, acolo unde planeta din urmă își are domiciliul diurn. Pe fondul șederii lor în această zodie, ne deschidem mai mult față de ceilalți și suntem mai abili în utilizarea instrumentelor sociale ca diplomația, tactul și capacitatea de a rezona cu ceilalți. Trebuie menționat însă faptul că s-ar putea, tot atunci, să fim mai indeciși și să oscilăm mai mult în fața a două alternative. În cele din urmă, o vom alege pe cea mai bună.

Saturn își reia mersul direct prin Capricorn: drum întins spre afirmare

Data de 17 marchează finalul retrogradării lui Saturn prin domiciliul său nocturn, adică semnul Capricornului. Acest lucru face ca acele limitări, întârzieri și piedici cu care ne-am confruntat de câteva luni încoace să dispară încetul cu încetul, ceea ce ne oferă prilejul să observăm prrogrese în ceea ce privește acele chestiuni care au părut că stagnează sau chiar involuează în ultima vreme. Iată un prilej mai mult decât bun să ne motivăm și să ne regăsim entuziasmul și avântul.

Jupiter (Săgetător) careu Neptun retrograd (Pești): întrebări existențiale

În cursul sau în preajma datei de 21, Jupiter din Săgetător aderă la un aspect distonant de careu cu Neptun retrograd din Pești, motiv pentru care începutul ultimei decade a lunii s-ar putea să ne surprindă cu multe întrebări referitoare la scopul anumitor încercări la care astrele ne-au supus în ultima perioadă. Greutatea lor ne-ar putea face să ne îndoim de planul divin, care pare că nu răspunde doleanțelor și eforturilor noastre. Să nu uităm totuși că nu ni se dă mai mult decât putem duce.

Aspecte pe semnele Balanță-Capricorn: cutremure pe plan social

În datele de 22, 25 și 26, Mercur și Venus din Balanță aderă la aspecte distonante de careu cu Saturn și Pluto retrograd din Capricorn, semn că unele situații sunt prea tensionate ca lucrurile să se rezolve prin intermediul diplomației și al tactului.. Se întrevăd așadar unele momente ale adevărului, care ne relevăm care este de fapt starea relațiilor în care suntem implicați și care ar putea fi evoluția lor pe termen lung. Doar așa putem știi ce este de făcut pe termen lung.

După cum se poate vedea din paragrafele de mai sus, toamna își intră în drepturi în plină forță în septembrie și ne pune la treabă încă din prima sa zi. Judecând după aspectele sale, sunt multe de făcut, pe mai multe planuri, așa că nu ne rămâne decât să ne înarmăm cu multă perseverență, răbdare și capacitate de a face față stresului la care suntem supuși în perioada aceasta.

Mișcarea planetelor și evenimente astrologice

  • Soarele tranzitează Fecioara până pe 23 septembrie ora 5:50 când poposește în Balanță;
  • Lună Plină în Pești pe 14 septembrie ora 7:33; Lună Nouă în Balanță pe 28 septembrie ora 21:26;
  • Mercur se deplasează prin Fecioară până pe 14 septembrie ora 10:16, moment în care poposește în Balanță;
  • Venus se mișcă prin Fecioară până pe 14 septembrie ora 16:43, când ajunge în Balanță;
  • Marte continuă să tranziteze semnul Fecioarei;
  • Jupiter se mișcă în sens direct prin semnul Săgetătorului;
  • Saturn retrogradează prin Capricorn până pe 14 septembrie, moment în care își reia mersul în sens direct;
  • Uranus retrogradează în continuare prin semnul Taurului;
  • Neptun continuă să se miște în sens aparent invers prin zodia Peștilor;
  • Pluto retrogradează prin Capricorn întreaga lună septembrie.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ilie Bolojan, președintele interimar, susține colaborarea europeană pentru pace în Ucraina
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!