Horoscop special Urania – Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că 2022 a fost un an intens din punct de vedere cosmic. Și, în timp ce acest an a avut propriile lecții și evenimente, sfârșitul de an promite să ne aducă inspirație și speranță tuturor. Noul an ne va ajuta să evoluăm odată cu vremurile și să ne mutăm în viitor mai înțelepți ca niciodată, cu certitudinea de a nu face niciodată aceeași greșeală de două ori. Sfârșitul anului 2022 nu numai că ne va aduce tuturor o nouă mentalitate, dar va pune în aplicare o ideologie care va reuni lumea și ne va uni pe toți, astfel încât să pășim în noul an cu o inimă deschisă și speranța că împreună suntem mai buni. Gemenii vor putea să încheie toate momentele în care trebuiau să se confrunte cu stări de neliniște, balanțele vor face schimbări radicale în viața lor, iar capricornii au întâmpinat mai multe probleme economice, dar soarele va ieși și pe strada lor. Astrele au prevăzut la ce se poate aștepta fiecare semn zodiacal pentru ceea ce ar trebui să fie un sfârșit de an nou minunat și incitant. Accentul principal va fi să învățăm cum să ne afirmăm nevoile și să ne asigurăm că suntem cumpătați, echilibrați și perseverenți. Până la sfârșitul anului, încrederea noastră va crește rapid din cunoașterea și înțelegerea genialității noastre.
Berbec (21 martie – 20 aprilie)
Berbec – finalul de an ii gaseste intr-o parte de relationare cu cei din jur extraordinar de buna, cu toate ca ei sunt taiosi, distanti, vorbesc pe repede inainte, te pun la punct cand e cazul. Acum, chiar ei au nevoie de comunicare, sa vorbeasca si isi strang undeva un grup de oameni mai mic sau mai mare si se fac ascultati, devin oratori. Deci socializeaza si nivelul de gandire a evoluat, la fel si comportamentul si sunt la un plan superior. Deci, o nota buna pentru Berbec.Nativii Berbec vor fi mult încercati pe plan sentimental. Cei care se află într-o relație vor avea parte de conflicte până la epuizare și se vor trezi singuri. Dacă nu au calitatea și capacitatea de a aplana discuțiile în contradictoriu cu partenerul, șansele de a semna actele de divorț sunt foarte mari. Pe de altă parte, nativii Berbec care sunt singuri vor avea obstacole în a-și întâlni jumătatea și vor trebui să facă eforturi suplimentare pentru a începe o relatie.
Horoscop special Urania Taur (21 aprilie – 21 mai)
Taur – vor conta si ei pe finalul de an, dar nu se stie ce poate sa le aduca. Ce-si doresc ei cam asta li se ofera. Vor un camin placut si siguranta. Unde ai siguranta? La tine in casa. Si, atunci, vor tinde o parte din ei spre un oras nou, vor vrea sa se mute acolo, isi vor gasi si un job nou. Apoi vor actiona perfect, dar se vor muta din oras sau din locuinta, ori isi vor schimba jobul. In felul acesta, aduc un suflu nou, o schimbare in viata lor, in comportamentul de zi cu zi.Vești bune pentru nativii Taur, atât pe parte sentimentală, cât și pe parte financiară. Cei care se află într-o relație au șanse foarte mari să ajungă în fața altarului, iar cei deja căsătoriți se vor bucura de liniște și înțelegere în căsnicie. Veștile bune vin și pentru nativii Taur care, încă, nu și-au găsit jumătatea. Aceștia vor avea foarte multe șanse și ocazii să-și elibereze sentimentele, iar dacă sunt cu adevărat convinși de persoana din fața lor, atunci vor da startul unei relații solide și de lungă durată.
Gemeni (22 mai – 21 iunie)
Gemeni – au fost frustrati 7-8 luni de zile, au avut diferite probe de incercare, finalul de an este extraordinar de benefic, pentru ca vine cu o reusita in plan profesional, dar si in cel personal – impaca si capra, si varza. Au si sufleteste de castigat, dar si profesional. Ei se simt multumiti doar dupa ce aj cautat mult, au obtinut o forma de a-si finanta visele si acum sunt aceste posibilitati si reusesc sa puna pe picioare propria afacere, iar acest inceput nou va fi chiar mai bun decat s-au asteptat.Nativii Gemeni vor avea parte in urmatoarea perioada de multe transformări, în special pe plan spiritual unde vor trăi experiențe noi, unice, menite să le schimbe percepția față de viață. Multe dintre părerile acestora se vor schimba fapt ce va determina și o schimbare a comportamentului față de cei apropiați. Nativii Gemeni vor cauta singurătatea, relaxarea și conexiunea cu Divinitatea. Vor fi pasionați de legile Universului și vor căuta conexiunea cu energiile pozitive.
Horoscop special Urania Rac (22 iunie – 22 iulie)
Rac – una dintre zodiile care isi va incheia anul surprinzator de bine, mai ales pe partea pe care el o iubeste cel mai mult, banii, partea financiara. Un Rac trist e un Rac fara bani, un Rac vesel e un Rac cu bani, dar vrea si mai multi. Deci, se poate sa incheie o afacere destul de complicata, care le-a dat ceva batai pe cap in cursul anului, iar acum este spre beneficiul lor, cu numeroasele eforturi facute.Nativii Rac vor avea o perioada promițătoare din punct de vedere financiar. Aceștia vor avea și câteva lecții de învățat în acest domeniu, prin urmare se pot confrunta cu câteva obstacole, dar, în general, va fi bine. La finalul anului 2021, conturile se vor rotunji, iar bugetul de vacanțe va fi unul considerabil. Ceea ce este important pentru nativii Rac este să nu ocolească nicio oportunitate care are legătură cu cariera sau banii.
Leu (23 iulie – 22 august)
Leu – urmeaza sa aiba un sfarsit de an bun, nu foarte bun, cu instaurarea unor sentimente de liniste si pace. Pentru ca au fost cam agitati, au avut niste perioade de framantari, incercari pe latura de sanatate, iar acum reusesc sa puna la punct cea mai mare parte a vietii si sa puna un echilibru, pentru ca asta ii satisface cel mai mult.Urmatoarea perioada forțează nativii Leu să muncească mai mult și să-și dedice o mai mare parte a timpului liber perfecționării profesionale. Chiar dacă vor fi acaparați de proiecte noi, ar trebui să privească partea plină a paharului și să nu se plângă de acest surplus care, mai devreme sau mai târziu, se va revedea și în conturi. La finalul anului vor culege roadele. Posibil să fie vorba și de o avansare în carieră, dar și de schimbarea locului de muncă, însă acest aspect este benefic.
Horoscop special Urania Fecioara (23 august – 21 septembrie)
Fecioara – in general sunt sceptici cand trebuie sa primeasca vesti bune, dar acum iese soarele si pe strada lor, pentru ca a venit Vunjo si asteapta sa vada cum se manifesta. Ele sunt foarte fericite cand primesc vesti bune vizavi de starea de sananate a unor rude, prieteni sau reusita unor persoane apropiate, poate chiar membrii familiei. Ei fara comunicare nu se pot descurca, cu toate ca uneori sunt mai ursuzi.Nativii Fecioară vor avea parte de o perioada tensionata în care vor trebui să ia multe decizii, unele radicale și definitive. Poate fi vorba de a rămâne în țară sau de a se muta în străinătate, poate fi vorba de a pune punct unei relații, de a se căsători sau de a ocupa o funcție înaltă. Important este să fie conștienți că vor avea de trecut printr-o cumpănă, iar acel moment nu va fi unul chiar ușor pentru că va fi nevoie să ia o decizie demnă de a le schimba traiectoria în viitor.
Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)
Balanta – nu poate trai fara dragoste, fara comunicare, oricat de putin ar fi, dar sa fie. Si nu o data pe an, in fiecare zi, daca se poate. Pentru Balantele care au dus o activitate buna, acum se preconizeaza pe final de an o avansare in grad la locul de munca, dar cu repercusiuni si asupra salariului, si considerabile. Deci, o pozitie mai buna profesional si bani mai multi.Nativii Balanța nu trebuie să aibă mari așteptări în sectorul financiar. Cu toate că urmează o perioada bună, în care se pot culege roadele anilor trecuți, în buzunar nu se vor răsfrânge aceste beneficii. Este foarte probabil că cei născuți sub semnul Balanței să piardă niște bunuri materiale, posibil în urma unui proces, sau să piardă niște bani în urmă unor investiții dezavantajoase.
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Scorpion – primesc vesti exact pe domeniul la care anul acesta au cam scartait, pe latura profesionala. Astrele spun ca e posibil sa va reorientati catre un domeniu care va va pune mult mai bine calitatile in valoare, deci trebuie sa faceti o schimbare substantiala exact pe latura profesionala si acesta este un lucru foarte bun.Va fi perioada de glorie al Scorpionilor și se vor bucura de recunoaștere pe toate planurile. După mulți ani, în sfârșit, meritele și munca depusă vor fi apreciate la adevărata valoare. Totodată vor fi schimbari de percepție și multe dintre concepțiile vechi se vor anula, făcând loc altora noi. Un alt aspect care ar trebui să-i ingrijoreze pe cei născuți sub semnul Scorpionului este sectorul sentimental, deoarece vor avea parte de schimbări radicale.
Horoscop special Urania Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)
Sagetator – astepta sa aiba circumstante atenuante pentru a lucra la un proiect personal, precum construirea sau achizitionarea unei locuinte, deci au ganduri foarte mari. Vor mai mult si persevereaza ca pe final de an sa intre in anul urmator cu rezolvarea unor dorinte personale, fie achizitionarea , fie sa-si construiasca casa visurilor lor.Nativii Săgetător vor avea de parcurs o perioada grea, cu obstacole și situații dificil de rezolvat, însă nu trebuie să se demoralizeze, ci din contră, trebuie să lupte pentru a răzbi și să vadă acest aspect negativ ca pe o lecție pe care trebuie să și-o însușească. Se vor izbi de gelozii nefondate, de critici dure, de momente de declin psihic și emoțional, însă, dacă vor avea tărie de caracter, dacă își vor asculta intuiția și își vor atrage de partea lor persoane importante, vor reuși să obțină beneficii pe parte profesională, posibil chiar o avansare în functie.
Horoscop special Urania Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)
Capricorn – intotdeauna sau aproape mereu e vesnic nemultumit de cat a muncit, pentru ca nimeni nu-i spune ca a facut lucruri extraordinare. Sfarsitul anului ii ajuta sa faca putina ordine in viata lor si se preconizeaza ca va lua decizii cu privire la viitor, cel putin cei nehotarati. Ei sunt foarte selectivi, ceea ce inseamna ca privirea la viitor pentru ei nu e intotdeuna in culori roz, ei trebuie sa batatoareasca bine drumul ca sa vada ce fac, dar si cand au gasit, au luat masura, au decis si nu mai stau pe ganduri. Deci nu va asteptati sa fiti multumiti din prima, ci pe parcurs.Pentru nativii Capricorn urmatoarea perioada aduce multă agitație pe mai toate planurile și vor fi destul de bulversați de schimbările pe care le vor trăi. Vor simți că butoiul cu ghinion s-a vărsat peste ei, însă, dacă vor fi suficient de atenți la ce se întâmplă în jurul lor și vor capta mesajele transmise la momentul oportun, vor trece cu bine peste aceste neplăceri. Se vor trezi în fața unor noi situații care vor cere adaptare rapidă. Partea bună este că sectorul creativității se activează și ar putea da tot ce este mai bun din ei în acest domeniu.
Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
Varsator – sfarsitul anului le aduce un moment pe care l-au asteptat de multa vreme, au fost decisi. Doamnele Varsatoare isi pot lua inima in dinti sa faca un pas mare, pun picioroul in prag, daca domnul Varsator nu face pasul. Sunt femei cu atitudine, care atunci cand vor ceva cer si obtin.Nativii Vărsător sunt vedeta anului 2021 pentru că Nodul Sud este de partea lor, însă acest aspect benefic nu-i va favoriza pe cât și-ar dori. Vor avea parte de un zbucium interior puternic și de trăiri spirituale pe care cu creu le vor valida. Este important ca aceste atenții ale destinului să nu-i facă să devină prea mândri și prea excentrici. Ideea de schimbări le surâde și vor avea tendința să devină mici vraci și sfătuitori spirituali.
Horoscop special Urania Pești (19 februarie – 20 martie)
Pesti – pe latura sentimental-emotionala primesc vesti foarte bune. Altceva nici nu prea ii intereseaza, poate banii. Sunt favorizate toate relatiile, asa ca aveti mari sanse sa gasiti sau sa cunoasteti persoane interesante cu care va face placere sa petreceti timpul, chiar daca nu va casatoriti.Pentru nativii Pești, următoarea perioadă va aduce cu sine scandaluri care le vor păta imaginea și îi vor demoraliza. Vor ieși la iveală secrete, atât ale lor cât și ale celor dragi, și multe relații, indiferent că vorbim de relații sentimentale sau de afaceri, vor avea de suferit. Este foarte posibil că cei născuți sub semnul Peștilor să aibă parte de o dezamăgire mare din partea cuiva drag, să fie înșelați tocmai de persoana la care se așteaptă mai puțin. Se recomandă să se concentreze pe carieră pentru că ideile le vor fi ascultate și pot avea șansa mare de a avansa în funcție, potrivit Enigmelor Uraniei.