HOROSCOP URANIA 20 – 26 mai 2017: Perioadă complicată pentru multe zodii. Există şi excepţii

HOROSCOP URANIA 20 - 26 mai 2017: Celebrul astrolog a realizat previziunile pentru săptămâna viitoare.
Alina Costache
18 mai 2017, 18:36
HOROSCOP URANIA 20 - 26 mai 2017: Perioadă complicată pentru multe zodii. Există şi excepţii

Berbec

Între 20 și 21 mai, la prânz, posibile preocupări legate de trecut, analiză a gândurilor și sentimentelor ce i-au animat cândva pe nativi, clipe de nostalgie și înmuiere sufletească; uneori, toate acestea pot fi stârnite de o discuție care îi obligă să scoată din cămările sufletului chipuri, întâmplări și trăiri uitate ori ascunse de mult timp. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 Berbecii vor reveni la viața activă, având reacții rapide și trăiri intense, fiind înclinați să ia decizii pripite, mai puțin analizate, în funcție de provocările momentului. Unii, mai ales cei aflați între 40 – 42 de an, vor dori ca existența lor să ia altă direcție, fiind gata să-și schimbe opțiunile fundamentale, pentru a opera înnoirea dorită. Între 23 mai, după ora 15:23′, și 25 mai după-amiaza, nativii vor fi cuprinși de pragmatism. Preocupările lor vor fi axate pe ideea câștigurilor bănești și aflării unor soluții pentru a ieși din noianul problemelor financiare cu care se confruntă. Între 25 mai, după ora 15:16′, și 26 mai, posibile deplasări de scurtă durată obositoare. Discuții care impun combativitate. Berbecii vor trebui să demonstreze ceva, să se apere, să explice ori să învingă, prin argumente, logică și relevanță, o premisă relațională sau educațională (examen, test, verificare a pregătirii profesionale). Din 20 mai, când Soarele va intra în casa a III-a educației și a comunicării, aceste aspecte ar putea deveni prioritare. Pe 25 mai, la ora 23:31′, va avea loc faza de Lună Nouă în Gemeni; ea ar putea da o coloratură specială evenimentelor ce țin de specificul casei a III-a, despre care vorbim, dar ar putea marca o cotitură sau aduce un element de noutate (cunoașterea unor locuri noi, a unor persoane noi, stabilirea altor tipuri de relații și dialoguri, asimilarea unor informații) care pot schimba datele unei probleme personale.

Taur

Între 20 și 21 mai, la prânz, stare de bine în prezența unor persoane în care Taurii au încredere și față de care manifestă admirație. Mici confesiuni, discuții de taină, sfaturi și comuniune sufletească cu prietenii și cunoscuții legați prin gusturi și idealuri comune. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 mai după-amiaza, răstimp caracterizat prin agitație, nemulțumire, enervare sau „ambalare”, stări provocate de un eveniment de dată recentă pe care nu l-au putut controla așa cum și-ar fi dorit sau așa cum ar fi trebuit și care a dat naștere la confuzii, erori, întârzieri. Unele situații dezamăgitoare sau care îi pun pe Tauri în alertă ar putea proveni de la locul de muncă unde se anunță măsuri ce privesc o reorganizare a muncii sau o reașezare salarială care, dacă s-ar realiza în parametrii anticipați, nu i-ar avantaja deloc. Stare de sănătate marcată de tulburările nervoase și, prin reflex, ale sistemului vegetativ. Insomnii, migrene, tulburări de gândire (judecată greșită, percepții exagerate, răstălmăciri, superficialitate, neatenție). E nevoie de mult autocontrol și stăpânire de sine. Între 23 mai, după ora 15:23′, și 25 mai după-amiaza, nativii vor simți nevoia să se calmeze, să-și tempereze reacțiile, să revină la logică și rațiune pentru a cântări cu obiectivitate realitatea din jurul lor. Între 25 mai, după ora 15:16′, și 26 mai, problemele bănești vor deveni prioritare, mai ales că, din 20 mai, Soarele va intra în casa a II-a a veniturilor obținute din muncă sau efort personal iar din 25 mai (ora 23:31′) acest sector va primi și influxurile fazei de Lună Nouă în Gemeni, care împreună cu Marte, va contura un peisaj astral dinamic, intens, solicitant sau chiar dramatic pentru cei care au, pe harta nașterii lor, mai multe planete în semnul Gemenilor. Din 26 mai se conturează divergențe pe teme financiare și de interes material.

Gemeni

Între 20 și 21 mai, la prânz, Gemenii vor simți nevoia să aibă o inițiativă menită să le îmbunătățească imaginea sau să le schimbe unora percepția și opinia despre ei care nu-i avantajează. Mici momente de satisfacție legate de carieră. Pe 20 mai, Soarele va intra în zodia Gemenilor, dând casei I, a personalității, o vocație specială pentru următoarele patru săptămâni. Totodată, acest traseu solar va accentua discrepanțele legate de locul și rolul lor în societate, va genera modificări ale funcției sau rangului și demnității deținute până acum. Soarele lor natal și Soarele în tranzit vor primi opoziția lui Saturn care va împiedica semnarea unor contracte sau va genera confruntări de opinii categorice între partenerii de afaceri sau între soți și va naște tensiuni interioare, personale sau parteneriale cu reverberații spre casa valorificării superioare a meseriei. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 mai după-amiaza, posibile dispute cu unii prieteni sau cu acele cunoștințe care trec prin momente de reașezare a destinului lor în cadre noi de viață, ceea ce le impune o schimbare de atitudine sau de opinie, contrară cu direcția de viață a nativilor de unde și discrepanțele, destul de greu de acceptat. Deși justificate, reacțiile Gemenilor, vor fi radicale sau prea „sonore” față de semnificația lor; mai bine zis, le vor da prea multă importanță. Între 23 mai, după ora 15:23′, și 25 mai după-amiaza, nativii vor simți nevoia să-și limpezească gândurile răvășite de trăirile intense și derutante, din ultima vreme. Între 25 mai, după ora 15:16′, și 26 mai, întreaga lor ființă va fi obligată să răspundă „prezent!” solicitărilor și să facă față provocărilor, cu atât mai mult cu cât, pe 25 mai, la ora 23:31′, va avea loc faza de Lună Nouă în Gemeni, care, pentru ei, va avea menirea să marcheze un eveniment special, în ipostaza de „nou început” al unui sector de viață.

Rac

Între 20 și 21 mai, la prânz, perioadă bună pentru analize, studiu și observarea atentă a unei situații, pentru meditația pe o temă personală ori pentru acumularea de informații, experiențe și trăiri constructive. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 mai după-amiaza, provocări esențiale în planul funcției, imaginii publice, al autorității profesionale sau sociale și politice, dacă este cazul. Numeroase motive de dispută, confruntări de opinii, conflicte cu una sau mai multe persoane și/sau instituții în legătură cu munca sau cu activitatea, depusă în trecut  ori în prezent, supusă acum unui control sau unei anchete. Între 23 mai, după ora 15:23′, și 25 mai după-amiaza, Racii pot stabili relații utile lor, menite să-i sprijine într-o inițiativă. „Mână de ajutor” de la un prieten care intervine în beneficiul unui Rac sau care îi atrage atenția asupra unei vulnerabilități din viața și activitatea lui, dându-i acestuia posibilitatea să o corecteze la timp. Relații noi și utile dar de scurtă durată. Între 25 mai, după ora 15:16′, și 26 mai, efervescență a vieții interioare (gânduri, proiecte, analize, preocupări, strategii) intensificate din 20 mai, când Soarele se va începe să tranziteze casa a XII-a. Aceasta etapă astrală va permite limpeziri și lămuriri, ca efect al fazei de Lună Nouă din Gemeni, care va avea loc pe 25 mai, la ora 23:31′. Tot din 20 mai se vor pune probleme de sănătate; în general, va fi vorba de simptome de mică intensitate, cu caracter trecător, dar care îl pot alarma pe nativ prin revenirea lor cu o anume constanță. Ținând cont că, din 26 mai, opoziția Marte/Saturn, de pe axa celor două case ale sănătății, se va acutiza, se poate anticipa că, cele mai frecvente suferințe organice vor fi legate de fiziologia aparatului loco-motor (osatură, musculatură, sistem nervos, sistem arterial și venos), a plămânilor și a ficatului.

 

Leu

Între 20 și 21 mai, la prânz, posibilă mică atenție materială (cadou) sau gest de bunăvoință care poate înlesni demersul unui nativ, în plan material sau strict financiar. Tristețe resimțită mai profund decât în alte zile, în cazul celor care au pierdut, de curând, pe cineva drag lor. Pe 20 mai, Soarele va intra în casa a XI-a a prietenilor și apropiaților întru ideal și gusturi comune și va accentua nevoia Leilor de dialog, de schimb de impresii sau de consultare. Leii pot discuta chestiuni de interes comun cu una sau mai multe persoane cu care se pot afla în legături de prietenie mai vechi sau mai noi, născute, prin natura împrejurărilor, în preajma zilei de 25 mai, când se va produce faza de Lună Nouă în Gemeni, moment astral menit să pună în evidență nevoia de apropiere umană în vederea cooperării sau a susținerii unei cauze comune, acceptate, în acele zile, printr-o înțelegere verbală ce o va preceda pe cea scrisă, contractuală, consfințită, probabil, în perioada iulie/august a.c. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 mai după-amiaza, dorință de afirmare, de emancipare, de salt calitativ într-o activitate superioară. Dorința nativilor de a fi lideri, de a conduce un demers original. Etapă importantă pentru meserie, funcție, atribuții, desemnări în calități oficiale; discuțiile vor trebui purtate cu calm, cu atenție, fără precipitări și entuziasme disproporționate, chiar dacă motivul, în sine, va fi flatant sau convenabil. Multă agitație interioară și exterioară, provocată de întâlnirile cu persoane nou intrate în cercul de apropiați al Leilor care vor fi nevoiți să facă față solicitărilor venite din partea acestora. Din 26 mai, se vor manifesta stridențe în plan relațional, emoțional sau sentimental. Cele auzite, văzute sau sesizate vor stârni reticența și îndoiala nativilor față de anumite persoane.

Leu

Între 20 și 21 mai, la prânz, posibilă mică atenție materială (cadou) sau gest de bunăvoință care poate înlesni demersul unui nativ, în plan material sau strict financiar. Tristețe resimțită mai profund decât în alte zile, în cazul celor care au pierdut, de curând, pe cineva drag lor. Pe 20 mai, Soarele va intra în casa a XI-a a prietenilor și apropiaților întru ideal și gusturi comune și va accentua nevoia Leilor de dialog, de schimb de impresii sau de consultare. Leii pot discuta chestiuni de interes comun cu una sau mai multe persoane cu care se pot afla în legături de prietenie mai vechi sau mai noi, născute, prin natura împrejurărilor, în preajma zilei de 25 mai, când se va produce faza de Lună Nouă în Gemeni, moment astral menit să pună în evidență nevoia de apropiere umană în vederea cooperării sau a susținerii unei cauze comune, acceptate, în acele zile, printr-o înțelegere verbală ce o va preceda pe cea scrisă, contractuală, consfințită, probabil, în perioada iulie/august a.c. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 mai după-amiaza, dorință de afirmare, de emancipare, de salt calitativ într-o activitate superioară. Dorința nativilor de a fi lideri, de a conduce un demers original. Etapă importantă pentru meserie, funcție, atribuții, desemnări în calități oficiale; discuțiile vor trebui purtate cu calm, cu atenție, fără precipitări și entuziasme disproporționate, chiar dacă motivul, în sine, va fi flatant sau convenabil. Multă agitație interioară și exterioară, provocată de întâlnirile cu persoane nou intrate în cercul de apropiați al Leilor care vor fi nevoiți să facă față solicitărilor venite din partea acestora. Din 26 mai, se vor manifesta stridențe în plan relațional, emoțional sau sentimental. Cele auzite, văzute sau sesizate vor stârni reticența și îndoiala nativilor față de anumite persoane.

Fecioara

Între 20 și 21 mai, la prânz, amestec al sentimentelor sau al constrângerilor născute din datorie morală, respect, recunoștință, motiv pentru care, cei născuți în Fecioară se vor purta tolerant sau vor ierta derapajele soțului/soției. În relațiile de afaceri, aceste argumente îi vor împiedica să adopte atitudinea justificată ori să ia deciziile necesare redresării unei activități care a fost adusă în situație de criză de un partener. De aceea, este de cântărit până unde poate merge această concesie fără ca ea să genereze complicități vinovate sau îngăduințe riscante. Pe 20 mai, Soarele va intra în casa a X-a, a carierei, și-i va aduce pe nativi în situația de a deveni eroi sau vedete; ar putea fi vorba de un succes trecător, de vâlva care se va face în jurul lor dar care se va stinge repede, fără vreun profit socio-profesional real. Între 21 mai, după ora 13:11′, și 23 mai, după-amiaza, contradicții între interesul material al nativilor și felul în care aceștia vor lua anumite decizii, nu întotdeauna corecte, legale sau justificate. Nu este bine să grăbească cursul firesc al tranzacțiilor sau al contractelor pentru că cei doi Benefici se vor afla în opoziție, pe cele două case ale banilor și avantajelor materiale, întreaga săptămână. Între 23 mai, după ora 15:23′, și 25 mai după-amiaza, interes pentru aspectele mărunte de viață cotidiană sau pentru latura mai puțin spectaculoasă a unei activități de creație, de interpretare, de educație (chestiuni administrative, organizatorice). Între 25 mai, după ora 15:16′, și 26 mai, sarcinile de serviciu sau exercitarea funcției îi vor „lua pe sus”. Cursul evenimentelor se va precipita în preajma zilei de 25 mai, când, la ora 23:31′, va avea loc faza de Lună Nouă în Gemenicare le va obliga pe Fecioare să facă față solicitărilor și își va pune amprenta pe felul în care se vor prezenta în mediul profesional sau în viața socială.

Citeşte mai multe pe libertatea.ro

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Banca Transilvania, veste bună pentru toți clienții. Oferă 3 beneficii pe care milioane de români le-au așteptat vreme îndelungată
Capital.ro
Se schimbă actele de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin. Cine NU trebuie să ceară unul nou
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Călin Georgescu continuă să împrăștie informații false: i-a zis unui fost contractor CIA că NATO va ataca Rusia de la baza Kogălniceanu din România
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Zodia care scapă de singurătate anul acesta. Influența lui Jupiter îi va da fiori, indiferent de vârstă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit vocea de aur a României. Marea cântăreață s-a prăpădit chiar azi: Veșnic în inimile noastre!
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia, suspendate fără termen de reluare
MediaFlux
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului