Horoscop Urania 29 iunie-5 iulie 2019. Marte va intra în zodia Leului, Venus va intra în zodia Racului. Luna Nouă în Rac

Horoscop Urania. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2019 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie.
Iulian Tudor
28 iun. 2019, 11:04
Horoscop Urania 29 iunie-5 iulie 2019. Marte va intra în zodia Leului, Venus va intra în zodia Racului. Luna Nouă în Rac

În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

În ziua de 29 iunie, preocupări legate de bani, stârnite de evenimente neprevăzute care schimbă datele problemei sau care îi prind nepregătiți pentru a le face față. Între 30 iunie și 2 iulie dimineața, dialoguri care se nasc firesc, comunicare plăcută, utilă sau chiar exemplară, dacă unii dintre nativi se exprimă într-un cadru organizat, în ședințe și întruniri publice. Posibile deplasări de scurtă durată dar și posibile fracturi în relațiile cu instituțiile „la distanță”, aflate dincolo de granițele țării de la care Berbecii așteaptă un răspuns.

Citeşte şi Horoscop zilnic DRAGOSTE pentru VINERI 28 iunie 2019. Cine profită de oportunităţi?

Pe 2 iulie, Marte va intra în zodia Leului, semn pe care îl va tranzita până pe 18 august, și care va accentua nevoia Berbecilor de aventură, de plăceri trăite intens (mai ales în ipostaza sportului de agrement, ca procedură medicală sau ca activitate profesionistă).

Chef de viață, dorința de a găsi satisfacții la tot pasul. Dialoguri pe teme afective care se vor relua în prima parte a lunii august. Perioada cuprinsă între 2 iulie, după ora 04:24′, şi 4 iulie dimineaţa, va sta sub semnul major al Lunii Noi în Ra, care va avea loc în ziua de 2 iulie, şi care va sublinia deficiențele dar şi chestiunile urgente refăcând lista urgențelor personale. Această ipostază astrală va fi preluată și dezvoltată de planeta Venus care, pe 3 iulie, va intra în zodia Racului, semn în care va rămâne până pe 28 iulie, colorând cu o nuanţă maternă sau feminină evenimentele care vor avea aloc în acest răstimp.

Între 4 iulie, după ora 06:20′ și 5 iulie intensitate emoțională, senzuală și sexuală. Orgoliile masculine vor funcționa la cote mari, foarte mari, modificându-le felul de a fi, a simți și acționa într-un chip pătimaș. Dacă, pentru bărbați, aceste ipostaze pot avea accente dramatice justificate de intensitatea trăirilor, pe femei ele le pot împinge spre gesturi şi şi iniţiative subiective, egoiste sau deloc elegante.

TAUR

În ziua de 29 iunie, nativii vor fi preocupați de persoana lor, de înfățișarea lor, de sănătate și de echilibrul psihic. Între 30 iunie și 2 iulie dimineața, dialoguri pe teme salariale, bănești sau fiscale generate de felul în care este pus în aplicare un act juridic. Dispute pe tema unui beneficiu, avantaj, câștig nu neapărat bănesc. Pe 2 iulie, Marte va intra în zodia Leului, semn pe care îl va tranzita până pe 18 august, timp în care va aprinde scânteia unor dispute în interiorul familiei din care provin sau îi va pune „pe jar” pe nativii care se vor vedea obligați să găsească soluții pentru a-și proteja statutul material ori pentru a apăra posibile litigii cu consecințe asupra integrității averii personale (mai ales dacă este vorba de procese).

Între 2 iulie, după ora 04:24′, și 4 iulie dimineața, predispoziție limitată pentru conversații și mărturisiri, tendință generală accentuată de Luna Nouă în Rac din 2 iulie. Contextul nu este deranjant decât în măsura în care, unele persoane, vor fi obligate să se exprime liber, în cadrul organizat al unor audiții, vizionări, interviuri, depoziții, concursuri, ședințe de lucru pe o temă delicată. În plus, această tendință va continua trei săptămâni prin contribuția planetei care, pe 3 iulie, va intra în zodia Racului, semn în care va rămâne până pe 28 iulie, răstimp în care doar studiul bazat pe memorare și examenele unde va fi nevoie de o etalare ponderată a cunoștințelor vor avea susținere.

În cazul persoanelor mature sau vârstnice, crize de conștiință și regrete născute din concluzii târzii, dezamăgitoare. Între 4 iulie, după ora 06:20′ și 5 iulie, atitudini, reacții, riposte și inițiative energice, luate „la mânie”, care vor avea ca scop apărarea familiei în general, a unui membru, a numelui, a renumelui, a tradiției sau a integrității familiei.

GEMENI

În ziua de 29 iunie, răstimp puțin semnificativ. Între 30 iunie și 2 iulie dimineața, perioadă plăcută: nativii se vor simți în largul lor fiind comunicativi, veseli, optimiști. Relațiile parteneriale pot trece, din nou, printr-un moment delicat; poate fi vorba de mici dispute conjugale, de fricțiuni între colaboratori, de disensiuni între asociați privind stilul de a conduce o afacere, un proiect.

Pe 2 iulie, Marte va intra în zodia Leului, semn pe care îl va tranzita până pe 18 august. Va începe o perioadă intensă, importantă, care se va instala pe sectorul comunicării al hărții cerului acestor nativi. Astfel că, Gemenii vor fi mult mai combativi, mai implicați, mai determinați decât în alte dăți dar și provocările vor fi mai puternic resimțite de către aceste persoane care vor acorda imporanță secvențelor de viață pe care trebuie să le rezolve: examene, dispute, călătorii.

Gemenii vor avea ambiția și orgoliul de a demonstra cine sunt și de ce sunt în stare dacă se pun pe învățat. Alteori, poate fi vorba de îmbrățișarea unei cauze pentru care pun în joc întreaga lor energie, combativitate și pregătire profesională ori pentru a cărei rezolvare se pregătesc (se antrenează) în mod special. Pe 2 iulie, se va produce faza de Lună Nouă în Rac, care va pune problema economiilor și a raționalizării veniturilor. Între 2 iulie, după ora 04:24′, și 4 iulie dimineața, o notă specială se poate instala în mintea și sufletul unor nativi care vor refuza să rezolve o problemă curentă prin înstrăinarea unui bun de valoare medie sau prin vânzarea unui obiect din patrimoniul personal.

Pe 3 iulie, Venus va intra în zodia Racului, semn în care va rămâne până pe 28 iulie, și care va crea oportunități sub forma unor ajutoare din partea familiei. Între 4 iulie, după ora 06:20′ și 5 iulie, confruntări verbale, eventual chiar dispute, născute din atitudinea rigidă și orgolioasă a nativilor.

Continuarea horoscopului pe libertatea.ro.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Luiza Melencu e vie?! Răsturnare totală de situație în dosarul Caracal: Cazul NU poate fi închis
Playtech.ro
Primești 500 de lei de la stat dacă lași iarba să crească. Românii cu livezi nu știu de acest ajutor
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Tărâmul miraculos din România, pomenit din 1769. Acolo se tratau regii, dar a fost distrus de comuniști
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți dovada obligatoriu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat