Horoscopul pentru 2016. Uite cum stai cu sănătatea anul viitor

Cu toţii ne dorim, în primul rând, sănătate de la noul an. Ce ne-au pregătit însă astrele?
Alina Costache
19 dec. 2015, 09:56
Horoscopul pentru 2016. Uite cum stai cu sănătatea anul viitor

Berbec (21.03 – 19.04)

Ca şi în ultimii ani, sensibilitatea emoţională (şi cea psihică în multe cazuri) depăşeşte cotele normalului. Uneori aveţi senzaţia că trăiţi într-o realitate falsă ori că anumite situaţii se repetă la nesfârşit. Prezenţa lui Uranus în Casa personalităţii şi a lui Neptun în Casa „iadului pe pământ” nu vă ajută să depăşiţi uşor încercările vieţii. Până în septembrie aveţi tendinţa să faceţi multe excese. Din octombrie, încep să apară fel de fel de tulburări intestinale.

Taur (20.04 – 20.05)

Până în luna iunie, va trebui să suportaţi cu stoicism starea de nelinişte pe care o cultivaţi, făurind tot felul de scenarii referitoare la faptele şi vorbele celor din anturaj (mai ales ale membrilor familiei). În luna mai, luaţi un fel de concediu de la aceste reacţii, fiind foarte ocupaţi cu „problemele” amoroase. O mică parte dintre aceşti nativi s-ar putea să fie nevoiţi să accepte refacerea unei intervenţii chirurgicale din anul precedent.

Gemeni (21.05 – 21.06)

În lunile ianuarie, februarie, iunie şi iulie, este posibil pentru o parte dintre aceşti nativi să fie necesar să suporte intervenţii chirurgicale importante sau mai puţin importante. Nu toţi nativii sunt afectaţi de acest aspect, dar din iulie până la sfârşitul anului, starea de sănătate a nativilor va trebui întreţinută cu atenţie, respectând anumite reguli şi tratamente specifice. Din pricina lipsei de prevenţie şi a exceselor făcute în anii anteriori, Gemenii vor fi mai sensibili.

Rac (22.06 – 22.07)

Tulburările hepatice nu se vor croniciza decât în situaţii rare, dar nici nu vor dispărea, aşa că este de preferat să se respecte un regim alimentar adecvat. De asemenea, este de preferat să se renunţe la consumul de alcool. Unii vor „capta” nişte depresii care îi vor îndepărta de prieteni (riscul se accentuează din luna septembrie, când vor fi din ce în ce mai puţin comunicativi). În lunile august şi septembrie, sunt posibile intervenţii chirurgicale, pe neaşteptate.

Leu (23.07 – 22.08)

Nu vor mai apărea surprize, în sensul păstrării stabile a energiei vitale şi a imunităţii (mai ales pentru Leoaice). Cel mai important aspect este cel referitor la lipsa cronicizării bolilor, care vor apărea doar ca scurte „încercări”, îndeosebi pentru cei care fac excese. În luna noiembrie, sunt posibile intervenţii chirurgicale (cel mai adesea va fi vorba de extracţii dentare sau alt tip de „operaţii” stomatologice). Starea de bine se va accentua în februarie şi iulie.

Citeşte mai mult pe click.ro

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!