În Frumoasa şi Satu Mare, două comune din judeţul Harghita, se găsesc şcoli care poartă numele Nyiro Jozsef. Prima şcoală a fost botezată astfel în 1991, iar cea de-a doua în 1996, scrie gandul.info.
În comuna Satu Mare, şcoala a fost botezată „Nyiro Jozsef” acum mai bine de 15 ani. Mai exact, din 1996, când localitatea era doar un sat aparţinând comunei Brădeşti, a devenit comună abia în 2004.
Pe lângă şcolile amintite, de numele Nyiro Jozsef mai „beneficiază” o stradă, o casă monument istoric şi un bust amplasat în „Parcul cu statui” din centrul municipiului Odorheiu Secuiesc.
Un bust din marmură şi o casă cu o placă memorială „Nyiro Jozsef” se află şi în localitatea Jimbor, satul natal al acestuia, care aparţine comunei braşovene Homorod.
Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziţia României faţă de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. „Ungaria doreşte să ştie dacă poziţia României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc”, declara Laszlo Veress, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureştiului era aşteptat până luni.
Toate evenimentele care implicau transportul feroviar al urnei cu cenuşa poetului maghiar Jozsef Nyiro la Odorheiu Secuiesc, unde urma să fie reînhumat, au fost anulate, după ce Ministerul român de Externe a anunţat că se opune planurilor de repatriere a rămăşiţelor acestuia.
În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta („Magyar Erő” şi „Magyar Ünnep”).
După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyirő József a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia „Coroana Corvin”, înfiinţată de către Miklos Horthy.