Horaţius Dumbravă despre dosarele vechi ale DNA: Cum să ai dosare cu suspecţi aflaţi în funcţii publice şi să nu dai soluţie?

Horațius Dumbravă, fostul președinte al CSM, se întreabă, într-o postare pe Facebook, în urma publicării hotărârii Secției pentru procurori după controlului Inspecției Judiciare la DNA și în care se dispun verificări pentru remedierea deficiențelor constatate la nivelul secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cum pot exista dosare cu suspecți aflați în funcții de demnitate publică de stat ani de zile și să nu fie dată o soluție.
Iulian Tudor
30 nov. 2017, 12:28
Horaţius Dumbravă despre dosarele vechi ale DNA: Cum să ai dosare cu suspecţi aflaţi în funcţii publice şi să nu dai soluţie?

„Am văzut că Secția de procurori a dispus un control în vederea remedierii deficiențelor constatate la nivelul secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție (din DNA — n.r.), mai ales a cauzelor foarte vechi. Nu e intenția mea aici să critic faptul că, totuși, conducerea acestei secții a fost găsită ca fiind eficientă, din moment ce chiar Secția reține în cuprinsul hotărârii că au fost multe cauze ‘lăsate în nelucrare’. Mă refer la o chestiune de ordin general, de altfel constatate în realitate: cum poți să ai dosare cu suspecți aflați în funcții de demnitate publică sau alte funcții ce implică exercițiul autorității de stat (inclusiv judecători sau procurori) ani de zile și să nu dai soluție?”, scrie Horațius Dumbravă.

El adaugă că există dosare în care judecători și procurori sunt suspecți și care încă nu au fost finalizate, fiind o sursă de presiune asupra respectivilor magistrați, întrebându-se dacă noțiunea de prioritate nu există.

„Da, au fost și sunt dosare, spre exemplu, cu judecători și procurori pentru care s-a început urmărirea penală, aceștia având calitatea de suspecți, și care nu au fost finalizate. Dincolo de faptul că astfel de situații de neacceptat sunt o sursă de presiune pentru magistrații în cauză (să ne imaginăm cum și în ce condiții soluționează cauze acești magistrați când se știu suspecți în cauze penale; adică, nu le este afectată oare independența și imparțialitatea prin această teamă difuză indusă de nerezolvarea în ce-i privește a cauzelor cu care a fost sesizat sau s-a sesizat din oficiu DNA?), rămâne întrebarea: de ce se întâmplă asta? A, sunt multe dosare de soluționat? Dar noțiunea de prioritizare nu există? Aici nu discut de soluția care trebuie dată în astfel de dosare care dospesc pe masa unor procurori, ci de consecințele unei astfel de atitudini nu doar în ce-i privește pe cei anchetați, dar și la nivelul opiniei publice”, se întreabă Dumbravă.

El dă exemplul dosarului în care este urmărit penal fostul procuror general Tiberiu Nițu, amintind că acesta a fost nevoit să demisioneze pentru anumite acuzații care încă „plutesc” în spațiul public și pentru care DNA nu ar fi dat o soluție.

„Vă mai aduceți aminte de cauza fostului procuror general, domnul Tiberiu Nițu? S-a mai auzit ceva de această cauză? Vă reamintesc că domnul Nițu a fost nevoit să demisioneze din funcția de procuror general pentru anumite acuzații, care, iată, plutesc indefinit în spațiul public, fără să aibă o soluție din partea procurorilor DNA. Nu ai cum să nu-ți pui sincer problema dacă domnul Nițu nu a fost, mai degrabă, sacrificat pentru că intenționa să se înscrie pentru procedura privind nominalizarea noului procuror general. E o suspiciune indusă de un astfel de comportament al unor procurori DNA”, menționează fostul președinte al CSM.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă