Hoţii, un bărbat de 42 de ani şi o femeie de 33, acţionau pe bulevardul Condotti din Roma, şi ţinteau doar magazinele marilor case de modă, precum Dior, Gucci sau Vuitton. Cuplul, care acţiona la comandă, a fost prins în flagrant.
Cei doi au atras atenţia poliţiştilor din cauza vizitelor dese şi rapide în boutiquri, iar în momentul în care românul a ieşit dintr-un magazin Louis Vuitton cu geaca foarte umflată, carabinierii au intervenit. Asupra hoţului au fost găsite o geantă de 4.000 de euro, dar şi un dispozitiv de bruiaj folosit pentru a neutraliza antifurturile montate pe obiectele furate, la ieşirea din magazine.
Potrivit anchetatorilor italieni, românii au dat astfel de lovituri şi în alte oraşe europene, de unde furau articole de îmbrăcăminte sau accesorii de lux extrem de scumpe. Furturile erau executate la comandă, la cererea unei clientele selecte cu care hoţii comunica prin mesaje.