Dintr-un bărbat sexy şi îngrijit, Hugh Jackman a ajuns să arate ca ultimul boschetar. Nu sunt însă motive de alarmare, pentru că transformarea este una impusă de meseria sa, pletele neîngrijite şi barba imensă fiind doar parte a personajului pe care îl întruchipează în continuarea peliculei „X-Men Origins: Wolverine”.
Nici măcar unii dintre membrii echipei de filmare de pe platourile producţiei nu l-au recunoscut pe star în noua sa postură.
Filmările pentru pelicula cu un buget de peste 100 de milioane de dolari, care va avea premiera în iulie 2013, au început în luna iulie, la Sidney. Personajul întruchipat de Hugh Jackman, Logan, călătoreşte în Japonia pentru a se descoperi. Acesta este punctul de legătură cu finalul primei părţi a seriei, „X-Men Origins: Wolverine”, care a realizat, în 2009, încasări de 373 de milioane de dolari, cu un buget de 150 de milioane.