I s-au înmuiat picioarele când s-a întors acasă. Nu se aştepta ca fiica ei de 16 ani să facă aşa ceva

O femeie din oraşul sucevean Vicovu de Sus a sesizat Poliţia că fiica sa în vârstă de 16 ani, împreună cu iubitul acesteia, i-au furat 6.000 de lei, bani primiţi ca despăgubiri de la o firmă de asigurări pentru acoperirea pagubelor produse de un incendiu care le-a afectat locuinţa.
Romania TV
29 sept. 2013, 11:32
I s-au înmuiat picioarele când s-a întors acasă. Nu se aştepta ca fiica ei de 16 ani să facă aşa ceva

O femeie, în vârstă de 35 de ani, ţinea într-o borsetă în locuinţă banii primiţi ca despăgubiri în urma unui incendiu care i-a afectat casa în urmă cu aproximativ un an şi jumătate. Potrivit Mediafax, vineri, femeia, soţul său şi doi dintre copiii acestora au mers într-o pădure din apropiere pentru a culege ciuperci, iar acasă au rămas fata de 16 ani şi doi fraţi ai acesteia.

Când s-au întors acasă, părinţii au aflat că în locuinţă a intrat iubitul fiicei lor, în vârstă de 22 de ani, din Rădăuţi, care a plecat cu fata, iar din borsetă au dispărut 6.000 de lei.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, fata de 16 ani şi concubinul acesteia sunt cercetaţi pentru furt calificat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte