Ialomiţa: Cei cinci poliţişti cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu, arestaţi

Cei cinci poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Ialomiţa, reţinuţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, au fost arestaţi preventiv.
Romania TV
24 aug. 2012, 13:41
Ialomiţa: Cei cinci poliţişti cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu, arestaţi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au solicitat instanţei arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a celor cinci poliţişti.

Astfel, Andrei Marian Adrian, Chiţoiu Marian, Dinu Cristinel, Dinu Dorel Dănuţ şi Micu Gabriel au fost arestaţi de magistraţii Tribunalului Ialomiţa, sub acuzaţiile de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Cei cinci poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Ialomiţa au intrat în atenţia Direcţiei Generale Anticorupţie pentru faptele comise în luna aprilie a acestui an, după ce, aflaţi în timpul serviciului, ar fi cerut mai multor şoferi diverse sume cuprinse între 200 şi 400 de lei, pentru a nu da amenzi şi puncte de penalizare.

Cei cinci au fost reţinuţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Unul dintre cei reţinuţi este acuzat că a desfăşurat şi acte de comerţ cu firma pe care o deţine, deşi statutul de poliţist interzice această situaţie.

„Opreau în trafic conducători auto care încălcau normele de circulaţie, cărora nu le aplecau sancţiunile contravenţionale corespunzătoare în schimbul unor sume de bani. Au fost şi situaţii în care nu primeau nimic de la conducătorii auto. Sumele variază de la caz la caz, 100, 200 de lei, 400 de lei. Sunt mai multe acte materiale şi mai multe sume”, declara prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Cristina Istrate.

Vizată de ancheta ofiţerilor anticorupţie este şi o a şasea persoană, tot poliţist.

Potrivit unor surse judiciare, există interceptări ale convorbirilor telefonice ale celor cinci poliţişti reţinuţi cu şoferii cărora le-au pretins bani şi înregistrări audio şi video care probează activitatea infracţională a acestora.

Conducerea IPJ Ialomiţa a decis, joi, suspendarea celor cinci poliţişti şi începerea unei anchete interne pentru verificarea activităţii Serviciului Poliţiei Rutiere din instituţie.

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Frații Tate, tupeu maxim. Care e ultima aroganță
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Ce pensie are Gigi Becali, de fapt. Suma ireală pe care a primit-o după doar o lună în Parlament
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Ministrul Justiției: Frații Tate trebuie să revină în România pentru procedurile judiciare
MediaFlux
Lovitură dură pentru Ucraina. Donald Trump ia decizia finală
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!