Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, cei şapte se aflau într-un autoturism Chrysler, care se deplasa dinspre Buzău spre Capitală. La un moment dat, din motive deocamdată necunoscute, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, aceasta răsturnându-se în afara şoselei, conform Mediafax.
„Sunt şpate persoane implicate în accident, patru adulţi şi trei copii. Unul dintre cei mici este în stare gravă şi va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la o clinică din Bucureşti, ceilalţi, adulţii şi doi copii, au zgârieturi şi leziuni uşoare, fiind preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital”, a declarat putătorul de cuvânt al Poliţiei Ialomiţa, agent Iulia Fecioru.
Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD, iar traficul rutier în zona accidentului se deşfăşoară îngreunat.