Ian Thorpe a ajuns din nou la spital la doar câteva zile după ce a fost spitalizat pentru o problemă la umăr, presa australiană scriind săptămâna trecută că a fost internat pentru dezalcoolizare, informaţie negată între timp de anturajul sportivului.
Potrivit Herald Sun, poliţia a fost chemată la ora 03.15, în Panania, o suburbie a oraşului Sydney, după ce un băiat de 14 ani a auzit un zgomot în grădina casei sale şi a ieşit să vadă ce se întâmplă. El a văzut că un bărbat încerca să intre în maşina familiei sale şi şi-a anunţat tatăl, iar acesta din urmă a sunat la poliţie. Poliţiştii l-au găsit pe Thorpe stând într-o maşină aflată pe stradă.
Managerul lui Ian Thorpe, James Erskine, a explicat că australianul credea că stă în maşina unui prieten. „Proprietarul maşinii au chemat poliţiştii. Ei au realizat că este vorba de Ian Thorpe. Au văzut că era dezorientat. Nu băuse, nu avea deloc alcool în organism”, a menţionat Erskine.
Thorpe a fost transportat la spital pentru a i se evalua situaţia, după care a fost internat pentru a fi tratat împotriva depresiei. Familia care a chemat poliţia nu a depus plângere împotriva lui Ian Thorpe.