Iarna nu-i ca vara pe baltă. Vezi aici pe ce bălţi se poate pescui la copcă pe lângă Bucureşti

După o iarnă blândă, împătimiţii de pescuit au acum posibilitatea, după atâtea zile de ger, să pescuiască în sfârşit la copcă. Administratorii bălţilor spun că este cel mai ieftin pescuit, sfătuieşte pescarii să pescuiască doar în locurile indicate de ei şi să fie îmbrăcaţi bine.
Nicu Stan
02 feb. 2012, 10:17
Iarna nu-i ca vara pe baltă. Vezi aici pe ce bălţi se poate pescui la copcă pe lângă Bucureşti

Cum codurile se preced unele pe altele, ba de zăpadă, ba de ger, pasionaţii de pescuit pot face o partidă de pescuit pe cinste la copcă. Condiţia principală este aceea să găsească balta care permite pescuitul de acest gen. „Gheaţa pe baltă are o grosime de 30 de centimetri, chiar dacă nu va mai fi ger, cred că se va putea pescui la copcă până în jurul datei de 20 februarie”, a spus, pentru RTV.NET, Dorin Prodan, administratorul bălţii Fundulea.

Pescuitul la copcă este cel mai ieftin. „Asta pentru că nu necesită momeală sau scule performante, adică scumpe. Sunt necesare doar câteva libelule şi două vârfuri de undiţă”, a mai spus Dorin Prodan. Cei care merg să pescuiască la copcă pe balta Fundulea 1 trebuie să plătească doar 10 lei pentru o zi întreagă de pescuit. „Taxa de pescuit este mai ieftină ca vara, iar pescarul poate pleca acasă cu până la cinci kilograme de peşte. Mulţi pleacă acasă cu cinci kilograme, alţii prind doi peşti, iar unii, mai puţin norocoşi să-i numim, nu prind nimic”, a precizat Dorin Prodan. Cei care se orientează spre Fundulea au şansa să pescuiască caras, biban, şalău şi roşioară.

Pescarii trebuie să îşi facă singuri copca

Preţurile la pescuitul la copcă pot fi şi de trei ori mai mici ca în perioada de vară. „La Belciugatele preţul de pescuit la copcă este de 30 de lei. Pe timp de vară poate ajunge şi la 100 de lei”, a spus fostul administrator al bălţii Belciugatele, o baltă care permite pescuitul la copcă.

Pescarii care pleacă să pescuiască la copcă trebuie să se înarmeze cu un corp contondent cu care să poată face gaura în gheaţa groasă a lacului. „Nu facem noi copca, pescarul o poate face cu o toporişcă, cu un fier mai gros, cu ce găseşte”, a mai spus Dorin Prodan. Pescuitul la copcă nu se face pe toate bălţile pe care se pescuiesc în alt anotimp. „Pe balta Piteasca 1 nu se poate pescui iarna. Nu sunt drumurile degajate de zăpadă, nu există acces pentru maşini. Trebuie ca balta să fie pregătită pentru pescuitul la copcă”, spune administratorul bălţii.

Sfaturi pentru pescarii la copcă

Cum pescuitul de iarnă nu este ca cel de vară oamenii bălţilor îi sfătuiesc pe pescari să respecte cu stricteţe regulile bălţii unde pescuiesc.

„Cea mai importantă regulă este aceea să nu pescuiască decât în zonele indicate de noi. Există anumite zone pe baltă une există izvoare. În acele zone apa nu îngheaţă sau se formează doar o pojghiţă, insuficient de groasă pentru a susţine o persoană. Pescarii îşi pot face mai multe copci, unde cred ei că au noroc, dar în zona indicată”, a precizat Dorin Prodan. Un alt sfat dat de specialişti, pe lângă haine groase, este acela ca încălţămintea să nu fie una care alunecă.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Cât ține episodul de iarnă și când revin temperaturile de vară
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Noile cărți de identitate electronice: începutul unei noi ere în România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște