Iată ce destinaţii pitoreşti poţi vizita în luna octombrie

Vrei să te bucuri de zilele frumoase de toamnă într-un loc pitoresc, însă nu eşti dispusă să baţi un drum foarte lung? Ei bine, iată 3 destinaţii pitoreşti, deloc departe de Bucureşti!
Romania TV
05 oct. 2015, 12:56
Iată ce destinaţii pitoreşti poţi vizita în luna  octombrie

Ce spui de o zi caldă de toamnă, petrecută la un conac încărcat de istorie? Conacul Hagianoff din localitatea Manasia este frumos în orice sezon, însă toamna îi oferă un aer aparte. Acesta se află la numai 61 de kilometri distanţă de Bucureşti, la ieşirea din oraşul Urziceni.

CONACUL DE LA MANASIA a fost ridicat în anul 1899 în stilul arhitectural eclectic, însă cu elemente de art nouveau. Nu numai conacul, ci şi crama ori domeniul ce se întinde pe o suprafaţă de 2 hectare, te vor impresiona în mod plăcut. Restaurarea conacului a respectat cu stricteţe detaliile stilistice originale, aşă că aici vei regăsi o atmosferă specifică unor vremuri de mult apuse.

Locurile din România pe care trebuie să le vizitezi noaptea

Începând din această toamnă, conacul poate fi vizitat în fiecare duminică, începând cu ora 10:00. Pentru un tarif de 35 de lei beneficiezi de un tur ghidat al conacului, de o plimbare prin parcul populat de păuni şi de o gustare servită pe terasa ce îţi oferă o privelişte de zile mari.

MĂNĂSTIREA GHIGHIU merită, de asemenea, o vizită pe timp de toamnă. În mai puţin de o oră vei ajunge la mănăstirea ce se află la 5 kilometri distanţă de oraşul Ploieşti. În anul 1817 a fost ridicată această mănăstire, în mijlocul unei păduri ce aparţinea Codrilor Vlăsiei. An de an, credincioşii vin la această mănăstire renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă din Siria, dar şi pentru izvorul tămăduitor.

Citeşte mai mult pe feminis.ro.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
Nouă obligație pentru gunoi. Regulă impusă prin lege în România din 1 iunie. Cât va costa
Playtech.ro
Pensii 2025: cine primește puncte de stabilitate și cum influențează acestea calculul pensiei. Ce spun autoritățile
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
Soluția genială a unui comediant îndrăgit pentru dezbinarea din România
wowbiz.ro
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
„Marea de la munte”, din pântecul Carpaților. Decizia lui Ceaușescu i-a schimbat definitiv soarta
Ego.ro
Cătălin Bordea, reacție total neașteptată! Ce a spus după ce Livia și Spike s-au despărțit
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Tatăl lui Zeljko Kopic a murit! Dinamo rămâne fără antrenor pentru meciul cu U Cluj
Cancan.ro
Înregistrare BOMBĂ cu fiul uneia dintre cele mai influente familii din România: 'L-a înșelat și pe tata cu doi, trei bărbați! Mama e o mare...'😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avertisment despre mașinile second-hand din România. Toți șoferii trebuie să contacteze RAR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a murit din cauza condițiilor și a stresului de la serviciu: "A muncit non-stop și și-au bătut joc de ea"
Dr. Ovidiu Bojor: „Sa mancam asta des, deoarece previne infarctul, intareste sistemul imunitar, stimuleaza rinichii si ficatul si calmeaza sistemul nervos”
MediaFlux
Bani în plus la pensie, după Mica Recalculare. Ce pensionari se încadrează
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou studiu arată că sfârşitul Universului se va produce mai devreme decât se prevedea