Iată ce se va întâmpla cu PNRR. Ţara noastră primeşte cele mai mari fonduri pentru transporturi din Uniunea Europeană. Care sunt toate detaliile despre program

Vin veşti bune pentru ţara noastră. României îi va fi alocat prin PNRR cea mai mare sumă pentru transporturi din toată Uniunea Europeană.
Filip Stan
07 iul. 2021, 19:11
Iată ce se va întâmpla cu PNRR. Ţara noastră primeşte cele mai mari fonduri pentru transporturi din Uniunea Europeană. Care sunt toate detaliile despre program

Iată ce se va întâmpla cu PNRR. Există însă discuţii în contradictoriu în ce priveşte energia şi reformele fiscale, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Iată ce se va întâmpla cu PNRR. Ţara noastră primeşte cele mai mari fonduri pentru transporturi din Uniunea Europeană. Care sunt toate detaliile despre program

Ministrul Cristian Ghinea se va afla în perioada 8-9 iulie la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene şi cu echipele tehnice care lucrează din partea Comisiei pe PNRR şi pe viitoarele Programe Operaţionale.

Această vizită este parte din procesul de evaluare şi completare a PNRR, prevăzut de Articolul 19 din Regulament, care spune că după depunerea oficială, Comisia evaluează planurile după 11 criterii şi poate cere clarificări.

„Până în prezent, majoritatea componentelor şi sub-componentelor din PNRR au ajuns la o formă agreată cu Comisia Europeană. Comisia a apreciat, pe toată durata procesului de consultări şi clarificări, informaţiile transmise de echipa PNRR din cadrul MIPE, împreună cu experţii tehnici din ministerele de linie.”, tranmit reprezentanţii MIPE.

Avem multe lucruri remarcabile în PNRR deja agreate cu Comisia. Vom rămâne cu o alocare semnificativă pentru rutier, la fel şi pentru feroviar, ceea ce face ca România să primească de departe cea mai mare alocare pentru transporturi, comparativ cu alte state. Finanţarea a 434 de km de autostradă prin PNRR este un succes al negocierilor cu Comisia Europeană, dar în acelaşi timp presupune un efort consistent pentru a finaliza analiza costurilor în această fază, înainte de adoptarea oficială a Planului.”, a tranmis ministrul.

Potrivit sursei citate, acesta este un plan adaptat atât pentru nevoile României, cât şi pentru priorităţile transformărilor economice de la nivel european. „Spre exemplu, avem cel mai mare program de reducere a abandonului şcolar, cu fonduri de jumătate de miliard de euro şi cel mai mare program de împădurire. Reparăm astfel problemele sistemice neglijate în ultimii 30 de ani: prin PNRR, vom ţine copiii săraci la şcoală şi vom reface pădurile României.”, a explicat Ghinea.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu atacă PNRR: „Nu se poate totul din pixul lui Ghinea, nicăieri în Europa nu există aşa ceva”
 

 

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți