Iată cum poți să îți scazi factura la energie cu aproape 90%. Cine sunt beneficiarii care se vor bucura de ajustarea costurilor de la 1 noiembrie

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, care va intra în vigoare de la 1 noiembrie.
Alina Costache
16 sept. 2021, 16:56
Iată cum poți să îți scazi factura la energie cu aproape 90%. Cine sunt beneficiarii care se vor bucura de ajustarea costurilor de la 1 noiembrie

Iată cum poți să îți scazi factura la energie cu aproape 90%. Nu mai puțin de 500 de mii de gospodării ar urma să beneficieze de cel mult 500 de lei pe lună pentru plata facturilor în sezonul rece.

Iată cum poți să îți scazi factura la energie cu aproape 90%. Legea promulgată de Iohannis se aplică de la 1 noiembrie

Legea prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, care pot ajunge până la 500 de lei, dar care vor fi acordate în funcție de nivelul veniturilor solicitanților. Cu cât venitul este mai mare, cu atât sprijinul statului va fi mai mic. Statul va acorda acest sprijin integral, dar nu mai mult decât consumul facturat doar românilor care câștigă sub 200 de lei pe lună. Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor şi 2.053 de lei în cazul persoanelor singure.

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:

– în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
– în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
– în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
– în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
– în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
– în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
– în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
– în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
– în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Citește și: Veste bună pentru români. Legea consumatorului vulnerabil a fost promulgată de Iohannis

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Irisha, primul interviu despre iubitul care o răsfață cu zeci de trandafiri și cadouri scumpe. Ce nu ar putea să îi ierte niciodată partenerului de viață
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Orașul din România care a urcat puternic în trend – e surpriza imobiliarelor pe 2025. Este aproape de București, dar traiul e de 6 ori mai ieftin. Sunt case la prețuri bune, magazine, școli și peste tot vezi tineri sau pensionari fericiți
Capital.ro
S-a aflat cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. EL va profita total când Georgescu va primi interzis
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
Povestea lui Mauriciu Brociner, eroul de la Plevna care a plecat la război locotenent și s-a întors român: „E un erou, măcar că e ovrei“
wowbiz.ro
Jaf ca-n filme: Coiful de la Coțofenești, furat după o explozie la muzeu! Ce s-a întâmplat cu hoții după comiterea infracțiunii |
Spynews
Cum a reacționat Beni, după ce a văzut-o pe Dana Roba alături de alt bărbat. Primele declarații: ”Este istorie” | VIDEO
Spynews
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Două avioane au cerut să se întoarcă la sol!
Evz.ro
Clasica mâncare de pe mesele românilor. Delicioasa iahnie de fasole
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Pensiile speciale ar putea fi tăiate: Toată lumea va lucra până la vârsta de 65 de ani, fără excepție
Cancan.ro
EA a fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu. Designerul i-a fost amant timp de 7 ani
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lacrimi pentru Elena Udrea. Ce a făcut Alexandrov, în timp ce ea stă închisă. Au apărut imaginile
StirileBZI
Acești pensionari primesc bani în plus în 2025, chiar dacă s-au îngheţat pensiile! Ministrul Muncii vine cu lămuriri legate de „mica recalculare”
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
Adevărata cauză a morții asistentei din Iași. Carmen a fost găsită fără suflare în casa vecinului, iar necropsia a scos la iveală motivul decesului: "Am găsit-o moartă la mine"
substantial.ro
ANM emite avertizări de cod galben pentru ceață densă în 23 de județe și București
MediaFlux
CADOU 200.000 de euro fonduri europene! CEA MAI BUNĂ VESTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai bune filme epice care merită fiecare minut din timpul tău