Margarina a fost preparată sau inventată pentru prima oară de chimistul francez Hipppolyte Mège Mouriès, în anul 1860 și era o sursă importantă de grăsimi ce înlocuia untul, mult mai scump. Ce-i drept, margarina era considerată “untul săracilor”, deoarece era consumată, în special, de cei care nu își permiteau să ia unt.
Din ce este făcută margarina – apărută prima oară în 1860
Chimistul bătea seul de vacă cu sare și lapte, îl lăsa la răcit și apoi îl frământa pentru a deveni tartinabil. Se poate spune că era un fel de grăsime pe pâine. Margarina a intrat puternic pe piață în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, din cauza faptul că untul era mult prea scump. În SUA, aceasta a fost brevetată în 1870 și de atunci s-a extins în toată lumea.
Deși s-a vehiculat mult timp informația conform căreia margarina ar avea aceeași compoziția ca a plasticului, aceasta se obține astăzi prin amestecul uleiurilor vegetale (de rapiță, in, floarea-soarelui) cu o cantitate mică de grăsime vegetală de cocos sau palmier și apă.
Citește integral articolul pe clicksanatate.ro.