Procurorul a considerat că nu există o interpretare unitară a jurisprudenţei în privinţă posibilităţii de executare silită prin poprire a fondurilor instituţiilor publice destinate plăţii salariilor angajaţilor.
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă (fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865), sumele destinate plăţii drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, a stabilit Completul ICCJ.
O primă orientare de jurisprudenţă consideră că prin OUG 22/2002 s-a stabilit o procedură specială, derogatorie de la prevederile dreptului comun în ceea ce priveşte executarea creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, iar a doua că sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil în materia executărilor silite, în sensul că sunt exceptate de la poprire sumele destinate plăţii salariilor doar pentru o perioadă de trei luni de la data înfiinţării popririi, termen la expirarea căruia sumele având această destinaţie pot fi executate silit.