ICCJ judecă, marţi, contestaţia DNA privind ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării de către Sebastian Ghiţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a schimbat, luni, pentru a doua oară, termenul de judecată în cazul contestaţiei privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru Sebastian Ghiţă, de pe 5 ianuarie 2017, pe data de 27 decembrie 2016, ora 12.00. Prima dată, termenul a fost stabilit pentru data de 30 ianuarie 2017.
Iulian Tudor
26 dec. 2016, 13:55
ICCJ judecă, marţi, contestaţia DNA privind ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării de către Sebastian Ghiţă

ÎCCJ a hotărât, la solicitarea DNA, preschimbarea termenului la care se va judeca contestaţia declarată de procurori împotriva deciziei iniţiale a instanţei supreme de a ridica interdicţia de părăsire a României pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă, folosire de informaţii nedestinate publicităţii şi conducerea unui vehicul fără permis. Astfel, potrivit hotărârii de luni, contestaţia se va judeca pe data de 27 decembrie, la ora 12.00, şi nu pe 5 ianuarie 2017, cum fusese stabilit vineri. Primul termen a fost stabilit pentru data de 30 ianuarie 2017.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării „fără încuviinţarea organului competent”, în dosarul în care este judecată alături de foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Aurelian Mihăilă şi Liviu Tudose, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, Constantin Isps, şi Viorel Dosarul, fost şef al Poliţiei Judeţene Prahova.

Decizia de ridicare a interdicţiei, nedefinitivă şi nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiţă luni dimineaţă, 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar, potrivit unui comunicat remis joi de Poliţia Română.

Fostul deputat a fost citat miercuri, la ora 12, de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în faţa procurorilor ajungând doar avocaţii săi.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a solicitat, de urgenţă, şefului Poliţiei Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul dispariţiei fostului deputat Sebastian Ghiţă, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă, anunţă IGPR.

Poliţiştii au mers din nou, vineri, la locuinţa din Ploieşti a fostului deputat Sebastian Ghiţă, căutat de trei zile, pentru a-i aduce o citaţie a instanţei supreme care, în 5 ianuarie, urmează să judece contestaţia formulată de procurorii DNA după ce lui Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a ţării din cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

Potrivit unor surse judiciare, la locuinţa lui Ghiţă, polţiştii l-au găsit pe socrul acestuia, căruia i-au dat citaţia.

Poliţiştii i-au adus la cunoştinţă socrului fostului parlamentar faptul că pe 5 ianurie Ghiţă ar trebui să se prezinte la instanţa supremă.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin şi Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, „până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară”.

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale(DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor „nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului”.

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Bancnota care a ajuns să valoreze mii de euro. Dacă și tu o ai cumva în casă, atunci poți să te îmbogățești peste noapte
Capital.ro
Un mare solist s-a stins. A cucerit publicul datorită carismei si vocii sale inconfundabile. Nu va fi uitat
Playtech.ro
Locul în care să pui routerul ca să ai semnal Wi-Fi mai bun în toată casa. Nu-l ține niciodată lângă aceste obiecte
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
„Sunt bunic” Irinel Columbeanu, declarația momentului. Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Vești de ultimă oră despre facturi. Emoții mari pentru toți românii
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
kanald.ro
Biografie Rux și Opulență. Care este numele ei real și ce studii are influencera
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu fostul candidat, Călin Georgescu. Verdictul venit acum: Închis…
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
La ce sumă au ajuns alocațiile în luna mai după indexarea de 13,8%
MediaFlux
Se măresc pensiile în fiecare an până în 2030 anunță ministrul Muncii! Românii primesc mai mulți bani de la stat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA