ÎCCJ confirmă decizia de incompatibilitate şi conflict de interese emisă de ANI faţă de primarul din Reghin

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat decizia de incompatibilitate şi de conflict de interese dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în 23 noiembrie 2015 faţă de primarul municipiului Reghin, Maria Precup, potrivit Agerpres.
Alina Costache
31 mai 2019, 07:12
ÎCCJ confirmă decizia de incompatibilitate şi conflict de interese emisă de ANI faţă de primarul din Reghin

ÎCCJ a respins ca nefondat recursul declarat de primarul din Reghin, Maria Precup, împotriva sentinţei nr.41 din 15 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.438/43/2015.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în cazul Mariei Precup inspectorii au constatat „starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese”.

În decizia ANI se arată că Maria Precup s-a fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012  – 10 decembrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de cenzor al S.C. DACIA S.A..

Agenţia Naţională de Integritate arăta că în Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede, printre altele, că „funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.

Inspectorii ANI au susţinut în raport că, în baza art. 91. al aceleiaşi legi, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Limba îndepărtată care se aseamănă cu româna și care are o mulțime de cuvinte la fel. Cum se spune, de fapt, la dușman, murdar sau cioban
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nu răspundeți la aceste numere de telefon. E mare pericol
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul