Daniel Gray, din Noua Zeelandă, se află în vizită la prietena lui, în Canada, şi s-a gândit să o impresioneze printr-o construcţie inedită. Pentru a realiza igluul, el a folosit sute de cutii de carton pentru lapte, pe care le-a umplut cu apă colorată. Cutiile au fost îngheţate, transformându-se în cărămizi perfecte, ce au fost lipite între ele cu zăpadă şi apă.
Construcţia a fost realizată în cinci zile, pe parcursul a 150 de ore, la temperaturi cu mult sub zero.
Igluul este casa tradiţională a inuiţilor, un trib care trăieşte în regiunea arctică.