Milionari peste noapte: Idei care le-au schimbat viaţa

Cei care doresc să-şi facă o afacere şi nu au resurse financiare, trebuie să ştie că există oameni în lume care s-au îmbogăţit pornind de la nimic sau de la sume mici de bani. Tot ce trebuie să faci este să te gândeşti la o idee originală de afacere.
Cristiana Ionescu
02 ian. 2013, 18:12
Milionari peste noapte: Idei care le-au schimbat viaţa

Unii oameni au pornit de la zero, au avut cele mai neobişnuite idei de afaceri şi au ajuns peste noapte milionari.

Gary Dahl, un designer din California, a început o afacere cu pietre pe post de „animale de companie”. El vindea o astfel de piatră însoţită de o cărticică cu instrucţiuni la preţul de 3,95 de dolari bucata.

Ideea originală i-a venit în timp ce îşi auzea prietenii plângându-se de năzdrăvăniile animalelor de companie. El s-a gândit să creeze animalul perfect care nu se mişcă, nu face deranj, dar te poate însoţi peste tot. Afacerea i-a adus lui Dahl milioane de dolari.

Un grup de călugări de la o mănăstire din Statele Unite au rămas fără tuş la imprimantă şi pentru că, preţurile cartuşelor la magazinele din zonă erau foarte mari, şi-au făcut propriul magazin de reumplere a cartuşelor.

Din 2002 până în 2005 au făcut 2,5 milioane de dolari din reumplerea cartuşelor de imprimante.

 

Instructorul de fitness Phil Black s-a gândit să comercializeze pachete de cărţi de joc, ilustrate cu exerciţii fizice. El a vândut un astfel de pachet de cărţi cu 18.95 de dolari şi a făcut într-un an aproape 5 milioane de dolari., scrie entrepreneursforachange.com

 

Byron Reese a creat o pagină denumită Santamail.org unde comercializa scrisori personalizate semnate de „Moş Crăciun” chiar de la Polul Nord.

El cerea pentru fiecare scrisoare câte 10 dolari de la parinţii care doreau ca micuţii lor să primească o scrisoare din partea lui Moş Crăciun. În 2001, a trimis 275.000 de scrisori.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Românii care nu au acces la bancomate. Anunțul BNR
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A murit singur și cu un mare regret. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Oaza de relaxare de lângă Piatra Neamț: Stațiunea oferă turiștilor un aer ozonat de o puritate ridicată
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Un nou candidat s-a înscris în cursă pentru suveraniști! Vreau să văd dacă voi fi lăsat să candidez
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură