Au găsit în cutia poştală o scrisoare de la autoritatea financiară, în care erau anunţaţi că li s-au şters datoriile mărunte către stat, scrie capital.ro. Adică orice amenzi de parcare sau penalizări la biblioteci sau taxe tv, de exemplu, rămase neplătite.
Citeşte şi Gigi Becali, un nou scandal cu fiscul după ce a apărut pe lista neagră a datornicilor VIDEO
E un efort pentru care statul danez scoate din buzunar echivalentul a 78 de milioane de euro. Societatea s-a împărţit în două tabere – una critică acerb această iniţiativă, celalaltă o aplaudă.Guvernanţii nu au dat explicaţii pentru această decizie, dar au declarat ferm că nu se va mai repeta.
În România, datornicii nu au fost scutiţi de plată, însă în curând numele lor nu va mai figura pe lista ANAF. În viitorul apropiat, numai companiile vor mai apărea pe listele datornicilor la Fisc, prevede un proiect de lege care a trecut deja de Senat şi care urmează să ajungă la votul decisiv al Camerei Deputatilor, cu propunere de adoptare. În momentul de faţă, pe listele datornicilor apar atât firmele, cât şi persoanele fizice, ceea ce înseamnă că, pe viitor, numai companiile vor mai figura în ele.