Igor Dodon califică încercările de legiferare a Limbii Române în Republica Moldova ca fiind „inadmisibile şi nelegitime”

Preşedintele moldovean Igor Dodon consideră drept inadmisibile şi nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova şi propune organizarea unui referendum în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău.
Filip Stan
01 nov. 2017, 08:33
Igor Dodon califică încercările de legiferare a Limbii Române în Republica Moldova ca fiind

Şeful statului a amintit că în Constituţia ţării, în datele recensământului populaţiei, în sondajele de opinie şi în arhivele medievale a fost şi este indicată limba moldovenească drept limba istorică.

„Denumirea de limba moldovenească este încetăţenită de secole pe teritoriul ţării noastre, constituie un element fundamental al identităţii şi al matricii culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populaţiei băştinaşe a Republicii Moldova consideră că vorbeşte în limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privinţă, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetăţenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească”, a precizat Igor Dodon.

Marţi, Curtea Constituţională de la Chişinău a dat aviz pozitiv pentru un proiect de lege iniţiat de PLDM care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din Constituţia Republicii Moldova cu „limba română”.

Citeşte şi Curtea Constituţională a R. Moldova a decis că termenul „Limba Română” poate fi introdus în Constituţie ca limbă oficială

În replică, preşedintele moldovean consideră că „în ultimii ani au fost comise acţiuni şi au fost lansate declaraţii care dezvăluie în mod clar intenţia de a transforma Constituţia Republicii Moldova într-o simplă foaie consultativă, care poate fi interpretată sau neglijată după moftul politic sau ideologic al Curţii Constituţionale şi al guvernării”, potrivit Mediafax.

Igor Dodon a mai anunţat că „acţiunile şi declaraţiile membrilor Curţii Constituţionale vor fi supuse unei analize juridice minuţioase odată cu schimbarea guvernării, după alegerile parlamentare, şi vor fi tratate în contextul abuzurilor comise la adresa Constituţiei şi a intereselor naţionale ale statului suveran moldovenesc”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI