„Aceste tipuri de arme sunt deţinute legal în ţara noastră de membrii asociaţiilor de vânători, colecţionari, precum şi de personalul silvic.
Până la acest moment, nu au fost obţinute date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În prezent, sunt continuate verificările pentru clarificarea situaţiei de fapt şi stabilirea unor eventuale încălcări ale normelor privind regimul juridic al armelor şi al muniţiilor.
Pe parcursul verificărilor, se vor folosi şi canalele de cooperare poliţienească internaţională”, se arată în comunicatul Poliţiei.