Preşedintele interimar Ilie Bolojan apreciază, într-un mesaj transmis marţi, că trăim un moment definitoriu, în care tehnologia şi digitalizarea devin cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă. ”Ele nu sunt simple unelte, ci devin un pilon esenţial pentru reducerea cheltuielilor şi creşterii calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice”, afirmă preşedintele interimar. Acesta consideră căm trebuie găsite rapid soluţii eficiente pentru războiul hibrid, dezinformarea, securitatea şi criminalitatea cibernetice.
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis, marţi, un mesaj în deschiderea Digital Innovation Summit Bucharest. Mesajul a fost prezentat de către Mihai Jurca, consilier prezidenţial Departamentul Administraţie, Politici Publice şi Societate Civilă, în cadrul evenimentului organizat la Palatul Parlamentului.
”Prezenţa dumneavoastră aici nu este doar un angajament pentru inovaţie şi progres, ci şi o declaraţie fermă că România este pregătită să acţioneze şi să facă mai mult. Trăim un moment definitoriu, în care contextul de securitate, dublat de un deficit bugetar semnificativ, ne obligă, mai mult ca oricând, să adoptăm măsuri de eficientizare a aparatului public. Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă. Ele nu sunt simple unelte, ci devin un pilon esenţial pentru reducerea cheltuielilor şi creşterii calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice”, a transmis Ilie Bolojan
Potrivit mesajului preşedintelui interimar, ”tehnologia şi mediul digital, guvernate de inteligenţa artificială, devin componente de bază ale oricărui proiect public sau privat, civil sau militar”.
”Ne aflăm în mijlocul unei lumi marcate de schimbări tectonice profunde, dominate de lupta pentru competitivitate şi de o revoluţie tehnologică bazată pe inteligenţa artificială. În acest context amplificat de poziţia strategică pe care România o are, este esenţial să evaluăm corect, realist complexitatea imensei provocări care ne stă în faţă. Războiul hibrid, dezinformarea, securitatea şi criminalitatea cibernetice, precum şi necesitatea unor servicii publice de calitate şi sigure sunt doar câteva din problemele la care trebuie să identificăm rapid soluţii şi să acţionăm ferm”, a mai transmis preşedintele interimar al României.
Potrivit lui Bolojan, ”protecţia infrastructurii critice este un domeniu în care trebuie să punem un accent deosebit, devine o prioritate imediată, alături de alte domenii esenţiale”.
”Războiul purtat de Federaţia Rusă în Ucraina se desfăşoară, am văzut clar, în spaţiul cibernetic, asupra infrastructurii energetice, şi mă bucur că România a acţionat prompt modificând cadrul legislativ, prin Legea 294/2024, care impune şi obligă infrastructurile critice să includă în planurile de securitate măsuri de protecţie împotriva atacurilor şi a ameninţărilor cibernetice. Niciun plan de securitate sau rezilienţă nu mai poate fi adoptat fără prevederea unor măsuri corespunzătoare de protecţie împotriva atacurilor cibernetice. Salut iniţiativa Ministerului Energiei de a înfiinţa, până la finalul lunii aprilie, primul Centru Sectorial de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică”, a adăugat preşedintele interimar.
Bolojan afirmă că ”strategia noastră de a sprijini Ucraina şi Republica Moldova sunt puternic legate de o viziune a asigurării securităţii cibernetice pentru infrastructurile critice, noi căutând să ne interconectăm cu cei doi vecini, astfel încât să le putem fi un sprijin real”.
”În acest context, căutăm cele mai bune soluţii cu partenerii europeni şi transatlantici pentru rezilienţa infrastructurilor critice din România, pentru că acestea, odată asigurate, sunt un real sprijin şi pentru vecinii noştri. Remarc importanţa crescândă a diplomaţiei cibernetice pentru a ne coordona cu parteneri şi aliaţi în vederea stabilirii unor agende şi standarde comune de reglementare, pentru a face schimburi de informaţii care să sporească rezilienţa în faţa atacurilor cibernetice, să sporească lupta împotriva dezinformării şi pentru a investiga şi pentru a aduce în faţa legii pe cei care sunt răspunzători pentru acestea”, a mai transmis Bolojan.
Acesta crede că ”nu vom avea o misiune deloc uşoară”. ”Am încredere că România are talentul, antreprenorii, companiile private care să ofere soluţii la nivelul de inovaţie necesar pentru a excela în acest context extrem de provocator şi greu. Pe cât de îmbucurător este acest lucru, pe atât de important este ca mediul politic să se ridice la nivelul provocărilor şi să recâştige încrederea societăţii prin muncă şi decizii clare”, a mai transmis Bolojan.
Acesta afirmă că i-a atras atenţia motto-ul reţelei Eurodefense: ”Nu putem vorbi de securitate fără Europa cum nu putem vorbi de Europa fără securitate”.
”Alături de partenerii europeni, americani, de aliaţii din NATO, vom intensifica eforturile pentru a oferi societăţii româneşti securitatea de care are nevoie pentru a continua să prospere aşa cum a făcut-o până acum. Felicitări ICI Bucureşti şi partenerilor lor pentru organizarea acestui eveniment de importanţă regională şi extrem de valoros pentru România”, se arată în finalul mesajului.