Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit vineri, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), condusă de Eoghan Murphy, şef al misiunii de observare a alegerilor în România, el afirmând că organizarea de alegeri libere, corecte şi transparente este o prioritate pentru autorităţile române, care vor asigura respectarea legii.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, Preşedintele interimar a transmis susţinerea României faţă de activitatea desfăşurată de ODIHR şi a subliniat că ţara noastră este fidelă principiilor democratice şi bunei funcţionări a instituţiilor statului.
”Organizarea de alegeri libere, corecte şi transparente este o prioritate pentru autorităţile române, care vor asigura respectarea legii. Partea română a transmis întreaga disponibilitate pentru dialog şi cooperare cu reprezentanţii ODIHR”, se precizează în comunicatul oficial.
Ilie Bolojan, mesaj pentru toţi românii după sentinţa „turul 2 înapoi” de la Curtea de Apel Ploieşti
ODIHR se află în România în cadrul unei misiuni de observare a procesului electoral, cu scopul de a evalua desfăşurarea alegerilor în conformitate cu standardele internaţionale şi angajamentele asumate de ţara noastră ca stat membru al OSCE.