Ilie Bolojan: Dacă vor fi 16 ministere şi PNL are o pondere de 25%, înseamnă că ar putea să aibă 4 ministere

Ilie Bolojan, despre alegerile prezidențiale din 2025: Fie „final de martie, început de aprilie, dar nu mai târziu de prima săptămână din aprilie turul doi”. Fie „în luna mai, în așa fel încât campania să înceapă după Paște și spre finalul lunii mai se fac ambele tururi”
Filip Stan
12 dec. 2024, 21:10
Ilie Bolojan: Dacă vor fi 16 ministere şi PNL are o pondere de 25%, înseamnă că ar putea să aibă 4 ministere

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi despre negocierile pentru formarea Guvernului că, dacă vor fi 16 ministere şi PNL are o pondere de 25%, înseamnă că liberalii ar putea să aibă 4 ministere. El a menţionat că va susţine ca PNL să aibă ministere unde au oameni calificaţi, de exemplu administraţia şi va susţine şi cele mai bune resurse din partid pe care le pot trimite în Guvern.

”Dacă se facă o analiză simplistă a ponderii fiecărui partid, dacă vor fi 16 ministere şi PNL are o pondere de 25%, înseamnă că ar putea să aibă patru ministere, deci vom avea mai puţine ministere decât avem acum. Trebuie văzut care ministere vor reveni PNL”, a spus Ilie Bolojan la Europa FM.

Ilie Bolojan salută aderarea României la Schengen și dezvăluie ce înseamnă asta pentru români: „Cozile vor fi o amintire”

El a precizat că, indiferent de portofoliile care vor reveni, el va susţine în partid două aspecte. ”Dacă depinde de noi să alegem nişte ministere, ar trebui să alegem ministere unde avem oameni calificaţi. Putem să luăm administraţia, PNL are primari, preşedinţi de CJ care au performat şi nu pot fi contestaţi. (..) Nu aş vrea să spun de exemplu de USR, dar e clar că una e să ai 1.100 de primari şi unii au patru sau cinci mandate, şi alta e să ai 50 de primari cu maxim un mandat în spate”, a subliniat el.

”După ce vom vedea care sunt portofoliile care ne revin, eu voi susţine cele mai bune resurse pe care le putem trimite în Guvern”, a mai spus Bolojan.

Preşedintele PNL a arătat că acum nu mai facem calcule electorale, pentru că Guvernul care va veni va avea o cruce grea de dus şi va genera inevitabil tot felul de nemulţumiri.

”Poate fi şi un guvern de sacrificiu, problema nu e să fii un guvern de sacrificiu, ci ca atunci când eşti pe poziţie să faci maximul pentru ţara tara”, a explicat el.

Ilie Bolojan spune că nu îşi doreşte o candidatură la prezidenţiale: Cu cât sunt mai puţini candidaţi, unul, doi, maxim, din zona de coaliţie, cu atât este mai bine. Trebuie să discutăm deschis şi de un singur candidat

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan spune că nu îşi doreşte o candidatură la prezidenţiale şi că, dacă sunt mai puţini candidaţi, unul, doi, maxim, din zona de coaliţie, cu atât este mai bine. ”Trebuie să discutăm deschis şi de un singur candidat”, a mai arătat Bolojan.

”Cred că, cu cât sunt mai puţini candidaţi, unul, doi, maxim, din zona de coaliţie, cu atât este mai bine. Trebuie să discutăm deschis şi de un singur candidat. Gândiţi-vă că această coaliţie este foarte diferită. PSD, PNL, UDMR, USR. Nu este foarte uşor să găseşti un candidat care are capacitatea, din prima, să mobilizeze electoratele”, a spus Ilie Bolojan la Europa FM.

Cum arată Guvernul „de austeritate”. Avem organigrama executivului Ciolacu II de largă coaliţie pro-europeană

El a precizat că ”e o chestiune destul de complicată, pentru că există o atitudine de ostilitate vizavi de lumea politică”. Ilie Bolojan a comentat şi ideea unui candidat independent.

”Cred că trebuie bine analizată această chestiune, indiferent că e un candidat politic sau unul independent, e clar că ar trebui să acopere nişte bazine mai mari electorale, în aşa fel încât să aibă capacitatea să ia cel puţin 25-30% din primul tur. Dacă nu are această capacitate şi din analize nu iese, pur şi simplu, v-am spus, riscăm să repetăm ceea ce s-a întâmplat. Plus, vă daţi seama, într-o campanie, oricât ai vrea să faci o campanie de soft, de civilizată, este inevitabil să nu înceapă nişte atacuri, cu impact pe guvernare, şi atunci partidele se simt afectate. (..) Exact asta ne mai trebuie, să transferăm dintr-o competiţie prezidenţială conflictele în coaliţia de guvernare”, a explicat Bolojan.

Întrebat dacă îşi doreşte să candideze la prezidenţiale, Ilie Bolojan a spus: ”Nu îmi doresc această chestiune, o spun foarte deschis, pentru că nici cea de preşedinte de partid nu mi-am dorit-o”.

Liderul PNL a adăugat că ”e o chestiune foarte importantă să avem un candidat care garantează că România este o ţară predictibilă, stabilă şi una de încredere”.

”E foarte important asta pentru noi. (..) Pentru că în condiţiile în care, la nivelul statului, preşedinte, premier, coaliţie de guvernare, introduci instabilitate şi lipsă de predictibilitate, înseamnă nişte probleme foarte mari”, a explicat liderul liberal.

Ilie Bolojan, despre alegerile prezidențiale din 2025: Fie „final de martie, început de aprilie, dar nu mai târziu de prima săptămână din aprilie turul doi”.  Fie „în luna mai, în așa fel încât campania să înceapă după Paște și spre finalul lunii mai se fac ambele tururi”
Szabo Odon: Alegerile prezidenţiale trebuie să se desfăşoare cât mai repede. Acest tip de interimat prin prelungirea mandatului actualului preşedinte, printr-o decizie a CCR, nu linişteşte lucrurile / Ar fi raţional să avem un singur candidat

Deputatul UDMR Szabo Odon a declarat , joi, că alegerile prezidenţiale trebuie să se desfăşoare cât mai repede, el precizând că acest tip de interimat prin prelungirea mandatului actualului preşedinte, printr-o decizie a CCR, nu linişteşte lucrurile şi ar fi raţional să existe un singur candidat.

Despre alegerile prezidenţiale, deputatul UDMR Szabo Odon a precizat în emisiunea România Politică, de la Prima News, că este de dorit ca aceste alegeri să se desfăşoare cât mai repede.

”După părerea noastră, acest tip de interimat prin prelungirea mandatului actualului preşedinte, printr-o decizie a CCR, nu linişteşte lucrurile. Aceste chestiuni trebuie tranşate prin votul cetăţenilor, cât mai repede, în martie cel târziu poate fi acest calendar aprobat”, a subliniat el. Szabo Odon a mai menţionat că acesta este şi ”mesajul de stabilitate pe care vor să îl dea partenerilor din UE, populaţiei”.

”Nu putem rămâne cu aceste tensiuni în societate, pe o periodă îndelungată”, a arătat el. Szabo Odon a mai spus că susţin ideea unui candidat comun al coaliţiei noi formate, pentru ”s-a dovedit că cearta între candidaţii arcului guvernamental a făcut ca niciunul să nu ajungă în turul doi”.

”Ar fi raţional să avem un singur candidat, agreat de toţi, care nu trebuie neapărat să fie din zona politică dar care să cunoască zona politică destul de bine”, a spus el, adăugând că ar trebui găsită o soluţie cât mai repede, pentru un mesaj de coerenţă privind parcursul european al ţării.
Despre negocierile pentru programul de guvernare, Szabo Odon a afirmat că astăzi au fost discuţiile în Parlament, pe grupurile de lucru.

”Sunt grupuri de lucru care au agreat deja documentul respectiv şi a fost trimis spre centralizare la grupul care va da forma finală a acestui document. Eu sper ca în acest weekend să finalizăm lucrurile, sunt majoritatea lucrurile compatibile iar cele care mai trebuie clarificate le vom clarifica în weekend”, a declarat Szabo Odon.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
România și Bulgaria, rupte de UE. Ce pune la cale Ungaria
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Dezvăluiri: Judecătorul care a suspendat anularea alegerilor, presat să urgenteze decizia. Cum a răspuns magistratul ploieștean
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul