Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat.
”Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat”, a spus preşedintele interimar, întrebat despre decizia BEC de a respinge candidatura lui Călin Georgescu şi respingerea contestării acestuia, la CCR.
” În condiții ideale, este bine ca oricine dorește să candideze. Cetățenii să aleagă. Sper ca toți cei care vor să candideze să-și depună candidatura, astfel încât în următoarele două luni să avem dezbateri politice și programe”, a spus Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar a arătat că, în condiţii ideale, este bine ca oricine doreşte să candideze să poată candida, în aşa fel încât cetăţenii să poată să aleagă pe cine doresc.
”Mai avem, înţeleg, o zi de depunere a candidaturilor. Sper că toţi cei care doresc să candideze şi respectă toate condiţiile îşi vor depune candidatura, în aşa fel încât în următoarele două luni de zile, organizând corect, transparent alegerile, să avem dezbateri politice, să avem prezentarea de programe, în aşa fel încât românii să poată să-şi aleagă liber preşedintele şi să avem un nou început din luna mai”, a subliniat Bolojan.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan reafirmă angajamentul ferm al României faţă de democraţie, afirmând vor fi asigurate alegeri libere, transparente şi corecte.” Ne concentrăm atât pe aspectele practice ale securizării procesului electoral, cât şi pe consolidarea încrederii colective în democraţia noastră”, spune Bolojan.
”România îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de democraţie, valorile sale şi alianţele sale-cheie. Vom continua să lucrăm pentru consolidarea instituţiilor noastre, valorificarea lecţiilor învăţate şi asigurarea unor alegeri libere, transparente şi corecte, care să reflecte, de asemenea, dezbaterea noastră politică dinamică şi angajamentul faţă de libertatea de exprimare”, afirmă Bolojan într-un mesaj pe reţeaua X.
El se referă inclusiv la securizarea procesului electoral. ”Ne concentrăm atât pe aspectele practice ale securizării procesului electoral, cât şi pe consolidarea încrederii colective în democraţia noastră”, a a conchis preşedintele interimar.
Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că porțile Palatului Cotroceni se vor deschide pentru români, care vor putea vizita grădinile, Biserica și muzeul. „Fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, vor fi deschise cetățenilor, în grădini, la Biserică. Este un semn de deschidere din partea Administrației Prezidențiale.
Un punct important este și de a-i vedea pe militarii batalionului de gardă, astfel încât copiii noștri să se poată inspira din această elită a Armatei Române”, a spus Ilie Bolojan.
„Vizitatorii vor putea veni in curte vineri, sambata, duminica. Incepe de saptamana viitoare
Acces în curte – gratuit fără bilet. Au voie și câinii de talie mică
Vizitare muzeu Cotroceni – 50 de lei
Vizitare spații administrația prezidențială (aici era închis până acum) – 40 de lei
Vizitare amândouă – 70 de lei
Sambata și duminică va fi și fanfara la platoul Marinescu, iar vineri-sâmbătă-duminică va fi schimb de gardă”, anunță Administrația Prezidențială.