Ilie Năstase, cel mai mare tenismen român al tuturor timpurilor, împlinește vârsta de 80 de ani

Ilie Năstase împlinește duminică 80 de ani, marcând opt decenii dintr-o viață dedicată tenisului, în care a devenit primul jucător din istorie clasat numărul 1 mondial ATP, a cucerit peste 100 de titluri și șapte trofee de Grand Slam, și a rămas, dincolo de performanțele sportive, un simbol neprețuit al sportului românesc.
Andrei Ene
19 iul. 2026, 15:35
Ilie Năstase, cel mai mare tenismen român al tuturor timpurilor, împlinește vârsta de 80 de ani

Ilie Năstase, primul jucător de tenis din istorie care a devenit numărul 1 mondial ATP și omul care a transformat tenisul într-un spectacol total, împlinește duminică, 19 iulie 2026, 80 de ani.

Ilie Năstase, legenda sportului românesc, împlinește 80 de ani

Într-un interviu acordat FANATIK cu ocazia aniversării, „Nasty” a vorbit deschis despre cariera sa excepțională, despre problemele pe care le întâmpină în prezent și despre nedreptățile pe care le simte din partea unor oameni care îl critică fără să-l cunoască.

Întrebat cum a ajuns numărul 1 mondial, Năstase a fost tranșant în privința sacrificiilor din spatele succesului său.

„Cu greutăți. Și cu bune, și cu rele. Nu poți să ajungi numărul 1 numai cu bune! Ar fi prea frumos. Da, cu multă muncă.”

Fostul lider ATP a povestit că a învățat de la jucătorii australieni secretul intensității competiționale, înscriindu-se la simplu, dublu și dublu mixt la fiecare turneu, o practică rară în tenisul actual: „Țin minte că am făcut trei finale de Wimbledon, la simplu, dublu și dublu mixt. Am intrat la ora 14:00, am ieșit la ora 22:00, fără pauză”.

Cifrele carierei sale rămân impresionante: peste 100 de titluri ATP (64 la simplu și 45 la dublu), șapte titluri de Grand Slam, patru trofee la Turneul Campionilor și un loc în International Tennis Hall of Fame din 1991. La 23 august 1973, Năstase a devenit primul lider al clasamentului ATP din istorie, poziție pe care a păstrat-o 40 de săptămâni, fiind desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv al anului”.

Dincolo de performanțele sportive, Năstase a fost supranumit „Bufonul din București” sau „Prințul clovn” pentru gesturile sale extravagante de pe teren, care au făcut din el un adevărat showman.

ATP îl descrie astfel pe site-ul oficial: „Niciun jucător în istorie nu a fost mai înzestrat şi mai fascinant ca «Bufonul din Bucureşti» Ilie Năstase, cunoscut atât pentru magia pe care o făcea cu racheta, cât şi pentru comportamentul său bizar, chiar criticabil”.

Printre episoadele memorabile se numără momentul din 1975, de la Washington, când și-a scos pantoful și l-a aruncat spre un arbitru, precum și cel din 1974, de la Wimbledon, când a jucat câteva puncte ținând o umbrelă împrumutată de la un spectator.

„Nu am vrut să-i distrag atenţia lui Dick, cum au crezut unii. Am vrut să alung tensiunea. Credeam că va fi amuzant să joc câteva puncte cu umbrela în mână”, a spus Năstase despre acel moment.

Cel mai controversat moment al carierei sale rămâne meciul din 1979 cu John McEnroe, de la US Open, când comportamentul lui Năstase a dus la haos în tribune și la descalificarea arbitrului de scaun, Frank Hammond, incident descris în detaliu de McEnroe în autobiografia sa.

„Frank era cunoscut ca un arbitru capabil să controleze publicul şi pe jucători într-un meci dificil, dar în acea seară nu a avut nicio şansă. Nasty avea comportamentul lui cel mai urât. Trăgea de timp, se certa, îi înjura pe arbitri şi încerca să mă provoace. În mod remarcabil şi neobişnuit, m-am abţinut.

În al treilea set, Frank şi-a pierdut calmul şi i-a dat lui Năstase un punct de penalizare. Publicul a decis atunci şi acolo că Frank nu mai putea face nimic bine. În al patrulea set, Nasty a contestat o altă decizie a unui arbitru de linie.

S-a aşezat într-un scaun al unui arbitru de linie şi a refuzat să mai joace. Frank s-a rugat literalmente de el să continue, dar Nasty nu s-a ridicat. Era clar că o să piardă, dar a vrut să prelungească agonia tuturor. «Ghem de penalizare, Năstase. McEnroe conduce cu 3-1», a spus Frank.

Năstase a ţâşnit de pe scaun şi, cu mâinile în şold, a început să strige obscenităţi către Frank. Publicul a înnebunit şi a început să arunce cu pahare de carton şi cutii de bere pe teren”, a povestit fostul tenismen american.

Viața la pensie, în România

Dincolo de amintirile plăcute, Năstase a exprimat frustrare față de situația sa financiară actuală, ca pensionar.

„Am ieșit bine la pensie, cu 300 de euro. Bine, eu nu am fost general făcut excepțional. Vă dați seama, un locotenent-colonel, cu 5 copii în România, are 300 de euro pensie? Eu nu am probleme cu banii, dar nu este corect”, a spus Ilie Năstase.

El s-a declarat, în glumă, „pensionar-șomer”, dar a insistat că nu vrea să plece din România, chiar dacă simte că sistemul nu este echitabil.

„Nu, am glumit. Unde să mă mai duc? Eu aș vrea „să vină” străinii peste noi, să fie mai bine. De ce nu copiem și noi lucrurile bune de la „proștii” ăia care au mers bine sute de ani? Ne facem noi legile în favoarea altora.”, a mai adăugat acesta.

Fostul jucător a vorbit și despre criticile nemeritate primite din partea celor care nu-l cunosc.

„Unii mă jignesc, mă fac ț**an, mă fac golan, general de carton. Dacă mă cunoști, mă poți face. Știi ce am făcut, ce am greșit. Dar dacă nu mă cunoști, cum îți permiți așa ceva?”.

El a mai povestit că astfel de comentarii vin de obicei online, nu direct: „Nu, pe Facebook. Că în față nu ar avea curajul să spună. Sunt și lași. Dacă ai ceva să-mi spui, sună-mă și vorbesc”, a mai precizat Ilie Năstase.

Amintiri cu Ceaușescu, Țiriac și Belmondo

Interviul a scos la iveală și povești inedite din perioada comunistă, inclusiv un moment tensionat cu Nicolae Ceaușescu, la o ceremonie de premiere.

„Te felicit, flăcăule, îmi place de tine cum joci! Un singur lucru nu îmi place… Nu îmi place că înjuri! Văd eu acolo pe buzele tale că înjuri”, i-a spus Ceaușescu.

Năstase a povestit și prietenia îndelungată cu Ion Țiriac, care la 18 ani l-a ajutat să se pregătească pentru primul turneu important.

„Aveam 18 ani… Nu aveam cravată, costum, pantofi. M-am dus la el acasă şi mi-a dat de la el… M-a învăţat cum să fac nodul”, a avut de spus Ilie Năstase despre partenerul său de la dublu, Ion Țiriac.

O altă poveste amuzantă a fost cea legată de prietenia cu actorul francez Jean-Paul Belmondo, la Roland Garros, când o minge a ajuns în loja actorului: „Când am băgat capul în lojă, văd un cățeluș alb. În loc să iau mingea, am luat cățelul! Belmondo a început: «Ilie, câinele! Dă câinele!»”.

Recunoscut la nivel internațional cu titluri precum Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare (2009) și Ordinul Național Steaua României în grad de Comandor (2016), Năstase a remarcat contrastul dintre modul în care este perceput în străinătate față de România.

„În străinătate… valorează mult mai mult numele ei (n.r. – despre Nadia Comăneci). Dar ea este foarte româncă și vine mereu în România”, spunând despre el însuși că este „mai apreciat” și „mai respectat” în Franța decât acasă.

Cu o carieră de 780 de victorii și doar 305 înfrângeri la simplu, plus experiența de senator (2012-2016) și președinte al Federației Române de Tenis (1999-2008), Ilie Năstase rămâne, la 80 de ani, un simbol al sportului românesc, dar și un om care încă simte nevoia să lupte pentru recunoașterea meritată.