Iliescu a discutat cu revoluţionarii numirea unui nou secretar de stat care să-i reprezinte VIDEO

Ion Iliescu a declarat joi că în cadrul PSD s-a discutat numirea unui nou secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor. Preşedintele de onoare al PSD a fost întâmpinat la sediul partidului de câţiva revoluţionari care au protestat împotriva pierderii anumitor beneficii.
Romania TV
01 nov. 2012, 11:57
Iliescu a discutat cu revoluţionarii numirea unui nou secretar de stat care să-i reprezinte VIDEO

„Este şedinţa obişnuită a Departamentului Revoluţionarilor din cadrul PSD. Asta discutăm, e o întâlnire obişnuită a departamentului de pe lângă Consiliul PSD”, a declarat, joi, Ion Iliescu.

Sorin Meşter a fost eliberat, luni, din postul de secretar de stat la Secretariatul pentru Problemele Revolutionarilor, la cinci luni după numirea în respectiva funcţie.

În luna septembrie, aproximativ o sută de membri ai Blocului Naţional al Revolutionarilor 1989 au protestat la Palatul Victoria şi au cerut înlocuirea lui Meşter, cu Dorin Lazăr Maior, preşedintele organizaţiei şi secretar executiv al PSD însărcinat cu problemele revolutionarilor. Ei au acuzat tergiversarea intrării în plată a indemnizatiilor pentru revoluţionari conform Legii 324 din 2004.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
Playtech.ro
Primeşti gratis cupon de 50 de lei de la Lidl dacă reciclezi la ei! Până când ţine promoţia
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Noroc cu mortul. A dat lovitura la loto cu cifre lăsate moștenire
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se declară la ANAF. Obligație pentru fiecare individ în parte. Nimeni nu scapă de Fisc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Motivul șocant pentru care Vladimir Putin merge mereu cu mâna dreapta lipită de corp
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta