‘În momentul de faţă este persoana din conducerea PSD care are cea mai mare expunere şi care a acumulat şi o anumită experienţă, deşi este un premier tânăr, dar nu este singurul exemplu din istoria europeană. În multe ţări europene întâlnim premieri la nivelul acestei vârste de 40 de ani. Dar este un lucru unicat, din acest punct de vedere. Şi ca toţi oamenii, învaţă repede. Responsabilităţile îi maturizează pe oameni, îi formează, îi ajută să câştige experienţă şi, deocamdată, este omul care a dat dovadă de capacitate de răspundere’, a răspuns Iliescu. El a făcut aceste afirmaţii când a fost întrebat dacă premierul Victor Ponta este cel mai potrivit candidat al PSD la alegerile prezidenţiale.
Totodată, Ion Iliescu a precizat că nu doreşte să îi dea sfaturi premierului Victor Ponta cu privire la posibila sa înscriere în cursa electorală.
‘Deocamdată nu dau sfaturi. Nici nu mi-a fost cerut’, a mai spus acesta.
Referindu-se la partidele de dreapta, Iliescu a replicat: ‘Eu sunt om de stânga şi nu vreau să dau sfaturi dreptei. E treaba lor’, întrebat fiind cu privire la posibila unificare a dreptei şi a desemnării unui candidat comun la alegerile prezidenţiale.