Iliescu: România a avut o înţelegere cu Rusia în 2004 cu privirea la normalizarea relaţiilor

România a avut o întelegere cu Federaţia Rusă, în 2004, privitoare la normalizarea relaţiilor, a precizat luni fostul preşedinte Ion Iliescu, lider de onoare al PSD, transmite Agerpres.
Romania TV
05 mai 2014, 19:55
Iliescu: România a avut o înţelegere cu Rusia în 2004 cu privirea la normalizarea relaţiilor

‘Da, România a avut o înţelegere cu Federaţia Rusă, privitoare la normalizarea relaţiilor, în urma vizitei pe care am făcut-o la Moscova, în 2004. Reamintesc, pentru că se uită, sau nu se ştie, că una dintre condiţiile aderării la UE şi la NATO este aceea de a nu aduce în sânul celor doua organizaţii conflicte care ar putea sa le implice. România a făcut eforturi pentru a normaliza relaţiile cu Ungaria, vezi Tratatul semnat cu această ţară, care a permis reconcilierea, după modelul franco-german, sau acela cu Ucraina, semnat înaintea summitului NATO de la Madrid, din 1997’, a precizat Ion Iliescu într-o postare pe blogul personal.

Fostul şef de stat a reamintit că, imediat după invitarea României de a adera la NATO, în noiembrie 2002, la Praga, presedintele George W. Bush îndemna România, în discursul său din Piaţa Revoluţiei, să fie o punte către Federaţia Rusă.

‘De fapt, era o invitaţie la normalizarea relaţiilor cu Moscova, care ar fi permis şi o stabilizare a crizei transnistrene. Nimeni nu poate ignora faptul că Federaţia Rusă este atât parte a problemei transnistrene, cât şi parte a soluţiei la această criză, lucru valabil şi în cazul Ucrainei. Pentru a putea fi parte a soluţiei crizei transnistrene, România trebuie să aibă o relaţie normală cu Moscova. Asta a fost ‘înţelegerea’ cu Putin, care, ca şi mine, ce reprezentam statul român, nu se reprezenta pe sine, ci statul rus. Acum ar fi fost în avantajul României ca acest proces de normalizare să fi fost dus la capăt, pentru că am fi reuşit să ajutăm mai consistent Republica Moldova în criza transnistreană’, a subliniat Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare a remarcat cu îngrijorare faptul ca, ‘din motive miop electorale’, se încearcă stimularea fricii că România va fi atacată de ruşi.

Ion Iliescu s-a referit, în context, la o serie de afirmaţii făcute recent de europarlamentarul PDL Monica Macovei conform cărora ‘dacă tovarăşul Iliescu spune că nu ne paşte un război, asta arată încă o dată simpatiile lui din tinereţe şi anume prosovietice şi procomuniste. ‘Aduc aminte românilor că în decembrie ‘89, când se murea la Timişoara, Bucureşti, Sibiu şi în alte oraşe, Iliescu a spus ţării că va chema trupele Uniunii Sovietice ca să apere România’, a susţinut Macovei în presa centrală.

Potrivit lui Ion Iliescu, astfel de afirmaţii dovedesc, ‘pe lângă o crasă lipsă de bun-simţ, mizeria morală a unui personaj ajuns, nu se ştie cum, să facă politică şi să reprezinte România într-o Uniune Europeană ale cărei valori nu le înţelege’. ‘Spre deosebire de doamna Macovei, trecutul meu este public şi bine cunoscut. Dar să dea lecţii de anti-comunism şi de democraţie un fost procuror ceauşist, care îşi ascunde cu grijă acest trecut, este deja prea mult. Vrea, nu vrea, a fost şi domnia sa o ‘tovărăşă’. Şi constat că n-a evoluat până la stadiul de ‘doamnă’!’ , a arătat Ion Iliescu.

El a calificat drept ‘o minciună ordinară’ şi afirmaţiile privind invitarea trupelor sovietice în România, în decembrie 1989.

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihai Albu a ajuns în fața altarului alături de mireasa lui, Elena. Informații în timp real de la cununia religioasă
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cel mai mare castel din lume se află la 5 ore de București. Structura defensivă unică în Europa are o arhitectura spectaculoasă
Capital.ro
Se elimină ITP-ul. Schimbare majoră la inspecția tehnică auto. Se cere un test de emisii anual
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Andreea Perju și iubitul ei sărbătoresc doi ani de relație. Fotografie rară cu actrița și partenerul ei de viață / FOTO
Spynews
Noi opțiuni la companiile aeriene low-cost. Locuri în picioare în avion, pentru doar 1€
Evz.ro
Ce pățești dacă ai mașina înmatriculată în alt județ
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru cei care vor permis de conducere. Șoferii trebuie să treacă trei teste medicale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Românii care primesc cel puțin 700 de lei de la stat! Banii nu sunt gratis și trebuie munciți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aeroportul unic în lume. E singurul loc de pe Pământ unde poți ateriza în trei țări deodată