Iliescu: Sechelariu, un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni

Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că Dumitru Sechelariu a fost un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni, el exprimându-şi regretul că acesta a încetat din viaţă.
Romania TV
16 feb. 2013, 09:37
Iliescu: Sechelariu, un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni

„Ştiam că stătea rău cu sănătatea şi că a plecat din ţară. Îmi pare foarte rău că a încetat din viaţă. Deci, ne părăseşte un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni”, a spus Iliescu.

El a precizat că Sechelariu a fost un om apreciat în Bacău, fiind reprezentatul unei categorii importante de oameni care credeau în el şi care i-au acordat mandatul lor.

„Nu am avut legături nemijlocite, dar l-am apreciat pentru că a fost un om activ în Bacău. Era deja o persoanalitate, lumea îl apreciase, a fost ales şi a fost un reprezentat al unei categorii importante de oameni care credeau în el şi care i-au acordat mandatul lor. Şi în viaţa economică s-a manifestat ca un om activ”, a mai spus Iliescu.

Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a încetat din viaţă, sâmbătă dimineaţă, conform unor apropiaţi ai acestuia.

Sâmbăta trecută, Dumitru Sechelariu a fost transferat de la Bucureşti la o clinică din Viena, la cererea expresă a familiei.

În 2 februarie, fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a fost adus la Spitalul Floreasca, prin transfer de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, pacientul fiind atunci conştient, cooperant şi cu parametrii funcţiilor vitale în limite fiziologice.

În zilele următoare, Sechelariu a fost supus mai multor investigaţii imagistice şi de laborator, în vederea stabilirii stării biologice de moment şi a planului terapeutic, iar marţi, 5 februarie, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, evoluţia postoperatorie imediată fiind favorabilă.

Sechelariu fusese internat în spitalul ieşean în 31 ianuarie, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, potrivit unor surse medicale.

În februarie 2010, fostul primar Dumitru Sechelariu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce a suferit un preinfarct. După câteva zile, Dumitru Sechelariu a fost reţinut de procurorii DNA într-un caz de corupţie, în aceeaşi zi făcându-i-se rău şi ajungând la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost internat sub pază.

Dumitru Sechelariu fusese reţinut în cazul directorului SC Transport Public SA Bacău Iuliean Şuţu, acuzat că a oferit unor denunţători bani pentru a interveni pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău în scopul pronunţării unei sentinţe favorabile în dosarul privind un litigiu comercial. Ulterior, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a fostul edil băcăuan.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București