Imagini de la al doilea cel mai mare cutremur din acest an, care a avut loc joi. Motocicliştii cad ca popicele oamenii aleargă disperaţi VIDEO

Un seism cu magnitudinea 7,2 a zguduit joi sudul statului Peru, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), fără să fie înregistrate pagube materiale sau victime, potrivit autorităţilor peruane. Totuşi, panica a mare, după cum se poate vedea în imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Daniel Spătaru
26 mai 2022, 23:36
Imagini de la al doilea cel mai mare cutremur din acest an, care a avut loc joi. Motocicliştii cad ca popicele oamenii aleargă disperaţi VIDEO

Acest cutremur s-a produs la ora locală 07:02 (15:02, ora României), cu epicentrul în apropierea oraşului Azangaro, din vecinătatea lacului Titicaca, şi la o adâncime de circa 200 de kilometri, a precizat Institutul. Centrul seismic naţional peruan a evaluat magnitudinea seismului la 6,9, iar epicentrul la circa 240 de kilometri adâncime.

Întrucât seismul s-a produs la mare adâncime în Anzii peruani, unda de şoc a fost mai semnificativă şi a afectat regiunile Tacna (la graniţa cu Chile), Moquegua, Cusco şi Arequipa, potrivit autorităţilor peruane.

Pentru moment, având în vedere nivelul intensităţii seismului la suprafaţă, nu ar trebui să producă pagube şi să sperie” populaţia, a declarat pentru postul de radio RPP Hernando Tavera, director al Institutului de geofizică peruan.

Citeşte şi Cutremur cu magnitudine 7.2 în America de Sud

Cu cât seismul se produce la o adâncime mai mare, cu atât trepidaţia la nivelul solului este mai redusă. Raza pe care este resimţit este mai mare decât trepidaţia. Toată regiunea sudică a Peru a fost afectată de seism”, a explicat Tavera.

Peru se află pe centura de foc a Pacificului, o vastă zonă activă seismic, care se întinde de-a lungul coastei vestice a continentului american. Pe teritoriul acestei ţări se produc cel puţin 400 de seisme perceptibile în fiecare an.

Citeşte şi Cutremur cu magnitudine 4.2. În ce oraşe s-a simţit

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Culisele rupturii Claudiu Târziu – George Simion și demisiei din AUR: ”Sondajele publice nu au cifre reale! Lui Simion îi este teamă că nu intră în turul 2!”
Capital.ro
România s-a despărțit de cea mai mare actriță. A fost un nume cunoscut de toți românii. NU va fi uitată
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Marele fotbalist băgat în pușcărie de Ceaușescu. Scandalul a zguduit țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda