Imagini din iadul australian. Cum a scăpat o familie cu cinci copii de flăcările mistuitoare FOTO

Dacă în urmă cu doar câteva luni zăpada încă făcea ravagii în Australia, această ţară este afectată acum de incendii de vegetaţie de proporţii. Şi în zilele următoare lucrurile se vor agrava, potrivit prognozei meteorologilor.
Narcisa Tomulescu
09 ian. 2013, 19:44
Imagini din iadul australian. Cum a scăpat o familie cu cinci copii de flăcările mistuitoare FOTO

Sute de gospodării mistuite de flăcări, mii de hectare de vegetaţie transformate în scrum, zeci de mii de vieţi marcate de experienţa supravieţuirii printre flăcări. Şi toate acestea reprezintă doar un bilanţ foarte succint al incendiilor care au transformat Australia în Ţara de Foc în ultimele săptămâni.

Dintre toate dramele provocate de flăcări, una a fost surprinsă de aparatele de fotografiat ale jurnaliştilor care i-au însoţit pe salvatori în misiunile lor.

Tasmania este cea mai afectată de incendiile de vegetaţie din zona Australiei. Deşi poate cel mai înţelept ar fi fost pentru locuitori să lase totul în urmă şi să plece în altă parte pentru a se salva, pentru foarte mulţi nu este uşor să renunţe la gospodăriile lor. Una dintre aceste familii a fost la un pas de tragedie, dar numai o minune şi prezenţa de spirit a bunicilor a făcut ca toţi să scape nevătămaţi.

Tammy şi Tim Holmes aveau grijă de cei cinci nepoţi ai lor când focul s-a dezlănţuit în preajma casei lor, mistuind totul. Cei doi bunici au găsit totuşi puterea să îşi înhaţe nepoţii şi să-i ducă la adăpost, în apă. Cei şapte s-au refugiat pe un ponton din lemn ce ducea în larg şi, de teamă că şi acesta va fi cuprins de flăcări, au sărit în apă, ţinându-se strâns unii de alţii şi agăţându-se de pilonii pontonului.

Au rămas acolo mai bine de două ore, până la sosirea salvatorilor. Mama celor cinci copii, care îi lăsase la bunici pentru a merge la o înmormântare, s-a temut că toţi cei şapte au murit în flăcări, astfel că bucuria revederii a fost uriaşă.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. Toate șansele să devină președinte. Verdictul venit acum
Playtech.ro
Cele mai periculoase semne de circulaţie! Rămâi şi 90 de zile fără permis
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Bendeac, vorbe grele despre Dan Negru: Un manipulator filorus
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Pensii mai mari cu 200 de lei pentru acești pensionari! Sumele de bani vor fi livrate într-o săptămână
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
România ar putea rămâne în beznă de Paşte: Avertismentul Transelectrica
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred