Ediția duminicală a tabloidului „The Sun” publică o imagine a viitoarei regine, care ridică brațul drept în aer. Mama sa, Regina Mamă Elisabeta, face același lucru, potrivit Agerpres. Potrivit „The Sun”, ele sunt aparent încurajate să facă aceasta de către unchiul reginei, viitorul rege Edward VIII, care, după ce a abdicat în 1936, a mers să se întâlnească cu Hitler.
Imaginile publicate de tabloidul britanic sunt extrase dintr-un filmuleț video de aproximativ 20 de secunde realizat de un amator, între 1933 sau 1934 la reședința de vară a familiei regale, castelul scoțian Balmoral. Aceste imagini video nu au mai fost făcute publice până acum.
Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat într-un comunicat:”Este dezamăgitor că un film făcut în urmă cu 80 de ani și provenind, se pare, din arhivele personale ale familiei regale a fost obținut și exploatat în acest mod„.