Imagini în premieră cu Regina Maria a României: O zi din viaţa monarhului VIDEO

Imagini incredibile, nemaivăzute până acum de public, cu mult iubita Regină Maria a României au fost date publicităţii de curând. Cronicarii vremii i-au dedicat reportaje întregi soţiei Regelui Ferdinand, care în timp a devenit o ambasadoare a României în întreaga lume.
Alina Costache
25 apr. 2014, 09:42
Imagini în premieră cu Regina Maria a României: O zi din viaţa monarhului VIDEO

Născută în sudul Angliei, Maria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului rus Alexandru al II-lea. Din clipa în care şi-a legat destinul de cel al României, ea şi-a dedicat întreaga viaţă românilor.

Stabilită în palatul de la Bran, Maria a căutat mereu să se apropie de poporul care a adoptat-o. În acest reportaj, realizat cu patru ani înainte de moartea ei, este prezentată o zi din viaţa reginei.

Soţia Regelui Ferdinand, numită şi „Frumoasă Regină a României”, a fost o ambasadoare a ţării noastre pe întreg mapamondul. La câţiva ani după Primul Război Mondial, Maria a vizitat America, unde a fost primită cu braţele deschise. „Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie”, scria regina la acea vreme în jurnalul său.

În cadrul turneului său prin America, bunica regelui Mihai a primit din partea indienilor o coroană din pene de vultur şi denumirea de „Luceafăr al Zilei”. La câteva luni după turneul american, Maria a rămas văduvă.

În aceste imagini, regina vizitează mormântul răposatului ei soţ, îngropat la Curtea de Argeş. Deşi căsătoria ei cu Ferdinand nu a fost una fericită, Maria a ştiut să-şi trăiască intens viaţa, aşa cum a subliniat şi Patriarhul român Miron Cristea la înmormântarea ei. Printre cuceririle ei s-au numărat Zizi Cantacuzino, prinţul Boris al Rusiei şi prinţul Barbu Ştirbey. În 1938, după doi ani petrecuţi prin sanatoriile europene, Regina Mamă a murit în castelul de la Pelişor.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
Playtech.ro
Cu ce să stropești magnolia la începutul lunii martie ca să înflorească spectaculos. Soluția simplă folosită de horticultori
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru chiriași. Tendință îngrijorătoare pe piața imobiliară
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Avertisment privind un nou război! Coreea de Nord atrage atenția Seulului și Washingtonului privind riscul unui război „accidental”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari