Se înmulţesc incidentele incredibile din şcolile româneşti. Elevii şi profesorii se bat între ei mai ceva ca pe un ring de box! Zilele trecute un nou caz de violenţă a zguduit din temelii sistemul de învăţământ. O profesoara din Ilfov a dat publicităţii un filmuleţ în care se aude cum este lovită de un elev. VEZI AICI: VIDEO ŞOCANT: Profesoară agresată în clasă de elevi într-o şcoală din Ilfov
Imaginile care au scandalizat opinia publică au fost filmate cu camera ascunsă chiar de profesoara agresată. Ele au fost postate pe un site de socializare la un an de la incident.
La scurt timp, au apărut acuzaţii şi de partea cealaltă. Elevii ei se plâng că sunt loviţi şi electrocutaţi de profesoara. „N-am putut să mă mai controlez şi i-am dat o palmă. Eram pe hol cu un prieten. Doamna a venit la mine şi-a dat cu piciorul în…aşa, jos, sub centură. Avea în geanta ei pietroaie, chei franceze…îi lovea pe copii cu ele-n cap. Dădea în ei, să stea cuminţi. Avea şi electroşoc la ea, de curenta copiii. Şi băiatului care a fost cu mine…i-a dat şi lui. L-a muşcat de picior„, spune un elev.
După aceste incidente, femeia a fost căutată la şcoală de un echipaj de la Poliţia Snagov, pentru a fi audiată. În momentul în care poliţiştii s-au prezentat la şcoala din localitatea Lipia, judeţul Ilfov, pentru a o „sălta” pe profesoară, aceasta s-a închis în toaletă, pentru a se sfătui cu un avocat. Tot atunci, profesoara a pornit camera disimulată în ceasul de mână.
Potrivit spynews.ro, la sediul Poliţiei Snagov, cadrul didactic a fost întrebat încă de la uşă dacă deţine dispozitive de înregistrare. Cu toate că filma totul cu ceasul, profesoara a susţinut că nu deţine vreo cameră ascunsă asupra ei.Cadrul didactic a povestit pentru Spynews că, în timp ce ea a fost obligată să intre într-un birou, pentru a da declaraţii, poliţiştii au început să-i caute prin geanta lăsată la ofiţerul de serviciu. Au găsit în geanta profesoarei nişte pixuri, o borsetă, o vestă şi o şapcă.
Au silabisit cu greu numele inscripţionate pe obiecte şi au spus cuvintele pe litere, fiindcă multe dintre ele erau în engleză! Chiar şi cuvântul „sport”, care se scrie ca în română, a fost rostit pe litere de un agent competent, care, ca să nu se încurce, i-a dictat rar agentului priceput la scris: „Sîî. Pîî. O. Rîî. Tîîî. Ai scris?”. Specialiştii care căutau camere ascunse au inventariat tot ce au găsit în geantă, dar…nici urmă de asemenea dispozitive! Sau, cel puţin, aşa credeau agenţii 007.